Tinerii jurnaliști în acțiune: O estradă de vară la Petrești. Când?
Un grup de tineri din satul Petrești, activi și dornici să aducă o schimbare, s-au adunat și au discutat despre necesitățile comunității în care trăiesc. Astfel, după un schimb de idei, ei au ajuns la concluzia că o estradă de vară ar fi binevenită în localitate.
Argumentul tinerilor este unul motivațional și de la sine înțeles, deoarece în afară de edificiul Casei de Cultură, nu au un alt spațiu destinat desfășurării unor activități culturale, mai ales în aer liber.
„E foarte greu sa desfășori unele activități în spațiu închis, mai ales vara, sau pe timp de pandemie. La drept vorbind, chiar și unele sărbători, precum Ziua Satului, nu pot fi desfășurate cum se cuvine, deoarece nu există o construcție în aer liber, unde fiecare cetățean ar putea veni”, explică Xenia Țărnă, implicată în proiectul „Scriem cu responsabilitate, acționăm pentru comunitate”, implementat de AO „Baștina Frasinești”.
Tinerii, susținuți de către bibliotecara Veronica Nesteriuc, au apelat și la autoritățile publice locale, care le-au dat asigurări că lucrările construcției estradei ar putea să se realizeze în primăvara anului viitor. „Terenul este pregătit, iar primăria va finanța în întregime lucrările de construcție a scenei. Desfășurarea proiectului este preconizată pentru anul 2022, deoarece bugetul pentru acest an a fost deja executat”, le-a spus tinerilor, Serghei Gorea, primarul de Petrești.
Viitoarea estradă de vară ar putea fi construită în curtea din spatele Casei de Cultură.
Iar Veronica Nesteriuc e ferm convinsă că odată ce se va construi estrada, angajații Casei de Cultură ar putea atrage mai mulți oameni să vină la activitățile organizate de către Casa de Cultură. „Dacă un eveniment sau o activitate s-ar desfășura în aer liber, ar răsuna muzica și s-ar face auzită prin sat, oamenilor li se va stârni curiozitatea, devenind mai activi și se vor implica”, a răspuns Veronica Nesteriuc.
„Cred că e necesară această construcție, deoarece ar motiva tinerii și oamenii din sat ca să se implice în viața cultural artistică a satului. Ba mai mult, după cum bine cunoaștem, satul nostru e plin de oameni talentați, doar că este nevoie de o motivare pentru ei și cred că, construcția acestei estrade, ar fi un motiv bun de a-i implica în activitățile culturale”, a mai adăugat Xenia Țărnă.
Articolul este scris de Loredana Ciobanu în cadrul proiectului: „Scriem cu responsabilitate, acționăm pentru comunitate”.
Proiectul este implementat de Asociația Baștina Frăsinești Ungheni, în parteneriat cu Asociația pentru Dezvoltare Durabilă Integrată Căușeni (ADDI), în cadrul Programului de Granturi 2021 pentru organizațiile de tineret al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (MECC).
Lasă un răspuns