Profesioniști din educație din raioanele Cahul și Ungheni, informați despre importanța implicării elevilor și elevelor în deciziile pe care le iau

Peste 500 de profesioniști din domeniul educației din raioanele Cahul și Ungheni au fost prezenți, recent, la atelierul online „Participarea elevilor și elevelor în procesul decizional”, organizat de Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC). Evenimentul și-a propus să contribuie la conștientizarea respectării principiului și drepturilor copilului la participare, dar și la analiza factorilor care influențează participarea copilului.

Participanții la atelier au aflat despre „standardele pe care trebuie să le asigure adulții pentru o participare adevărată și etică a copilului, dar și despre competențele necesare adulților pentru a respecta, proteja și asigura principiul și drepturile copilului la participare”.

Consultantul în drepturile copilului, Iosif Moldovanu, formatorul evenimentului, susține că ,,participarea elevilor si elevelor în procesul decizional este crucială pentru funcționalitatea unui sistem educațional bazat pe nevoile autentice ale acestora. Numai ținând cont de opinia lor în toate deciziile care îi privesc, personalul școlii poate face că școala să devină cu adevărat sigură, prietenoasă și inclusivă. Doar în așa mod, elevii și elevele simt că sunt subiecți cu drepturi a unui proces care este despre, pentru și prin ei. În consecință, aceștia pot conștientiza, în ritmul și după capacitățile lor, și își pot asuma responsabilitățile individuale și de grup la școală și în alte contexte și situații de viață”.

De partea sa, reprezentanta Direcției Educație Ungheni, Natalia Ranețcaia precizează că implicarea elevilor precum și a elevelor în procesele decizionale au un rol important pentru dezvoltarea unui mediu favorabil și prietenos.

„În cadrul proiectului „EVA” în raionul Ungheni au fost instruiți 22 de elevi: 4 băieți și 18 fete. Aceste instruiri au oferit elevilor posibilitatea să observe și să se implice mai activ la identificarea și rezolvarea problemelor la nivel de instituție. Elevii instruiți participă cu colegii lor din instituție și în cadrul atelierelor de lucru referitor la elaborarea și implementarea participativă a Politicii de Protecție a Copilului. Noi maturii ar trebui să învățăm să acceptăm viziunile copiilor, ele ne vor ajuta să găsim soluții pentru diferite situații”, consideră reprezentanta Direcției Educație Ungheni, Natalia Ranețcaia.

În opinia șefului Direcției Generale de Învățământ din Cahul, Valeriu Baban, implicarea elevilor și elevelor în procesul decizional este necesară pentru organizarea procesului educațional în conformitate atât cu actele normative, cât și cu așteptările elevilor. „Prezența elevilor în componența Consiliului de administrație al instituției de învățământ,  în diverse grupuri de inițiativă din comunitatea educațională cahuleană a generat idei inovative, benefice pentru dezvoltarea instituțiilor școlare și soluționarea diverselor probleme cu care se confruntă. Prin implicarea în procesul decizional elevii își dezvoltă spiritul civic și cresc cetățeni responsabili”.

„În cadrul activităților desfășurate în proiectul EVA, Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii sprijină participarea reală a copiilor, oferindu-le posibilitatea de a-și exprima opiniile și a participa la decizii ce îi vizează. Participarea este esențială pentru a dezvolta din copilul de astăzi un adult al viitorului cu simț al responsabilității și angajamentului civic”, afirmă coordonatoarea Programului de prevenire, CNPAC, Natalia Țurcanu.

Potrivit coordonatorului de programe protecția copilului, UNICEF, Gheorghe Trofin, dreptul copiilor la opinie și participare este unul din drepturile fundamentale ocrotite de Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului.

„Participarea copiilor este mai mult decât a le cere ideile și opiniile lor. Este vorba de a-i asculta, de a-i lua în serios și de a-i ajuta să-și transforme ideile și sugestiile în realitate, precum și de a le oferi capacitatea de a influența lucrurile care îi afectează. Participarea în procesul de luare a deciziilor îi ajută pe copii să învețe să ia în considerare nevoile altora, să dezvolte abilități de rezolvare a problemelor, precum și crește angajamentul acestora pe termen lung de a lua decizii funcționale. Participarea copiilor este un element cheie în asigurarea succesului și continuității tuturor activităților și proceselor ce îi privește pe copii”, conchide coordonatorul de programe protecția copilului, UNICEF Moldova, Gheorghe Trofin.

Mai mulți elevi și eleve din raioanele Cahul și Ungheni au participat, în perioada martie – mai, la opt instruiri online privind drepturile copilului, importanța participării în procesele decizionale, campaniile de advocacy, asigurarea unui mediu sigur în instituțiile de învățământ prin informarea despre fenomenul violenței și a bullying-ului, dar și prin participarea, din această toamnă, la elaborarea sau reactualizarea Politicii de Protecție a Copilului din școala în care își fac studiile.

Atelierul online Participarea elevilor și elevelor în procesul decizional în instituția de învățământeste realizat de către CNPAC în cadrul Proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women în parteneriat cu UNICEF. Părerile și opiniile exprimate aici aparţin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al UN Women, al UNICEF sau al Uniunii Europene.

 

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *