O ungheneancă fabrică jucării din textile naturale, cu suportul financiar al Uniunii Europene

Cristina Lupu, creatoarea brandului „Bubulino”, cucerește inimile copiilor cu jucării confecționate din textile naturale, non-alergice și care cu ușurință pot fi încadrate într-o poveste inventată de micuți.

În 2021, grație unui grant european, Cristina Lupu a achiziționat mai multe echipamente care o ajută să își dezvolte afacerea: mașină de cusut în zig-zag, echipament de umplere a jucăriilor, mobilier specializat și alte utilaje necesare pentru confecționarea jucăriilor. Astfel, este  posibilă semi-automatizarea producției, sporirea calității, dezvoltarea de noi modele de jucării și nu, în ultimul rând, crearea a două noi locuri de muncă.

Grantul, în valoare de 18.367 euro, a fost acordat cu asistența financiară a Uniunii Europene în cadrul Programului EU4Moldova: Regiuni-cheie, implementat de PNUD și UNICEF.

Jucării cu personalitate, confecționate din textile naturale

Ideea de a-și dezvolta propriul brand a apărut în 2017. Atunci Cristina avea 25 de ani, era în concediu de maternitate și a simțit nevoia să creeze ceva frumos și unic. „De câțiva ani împreună cu soțul lansasem un magazin de jucării în Ungheni și, ulterior, eu am preluat administrarea afacerii. Cu timpul am înțeles că nu vreau să vând doar jucării străine, dar și să creez jucăriile proprii, autentice. Cercetarea pieței a arătat că avem puține jucării din textile, produse în Moldova: câteva afaceri de jucării hand made și în rest o piață plină de produse de import”, povestește ea.

Cristina Lupu a căutat căi de dezvoltare a ideii și oportunități de finanțare, și-a făcut un plan de afacere, a identificat nișa de piață și a lăsat loc pentru multă creativitate, pentru a da viață unor jucării unice. Așa se face că din 2019 a început să confecționeze jucării moi din materiale naturale, sub denumirea de brand – Bubulino.

„Jucăriile noastre (elefanți, iepurași, șoricei) sunt din textile naturale, sunt non-alergice, au hăinuțe cu broderii și accesorii detașabile”, mai spunea ea. Întotdeauna i-a plăcut lucrul manual, dar recunoaște că nu a cutezat să-și facă o profesie din aceasta. „Am studiat jurnalismul la Universitate, dar întotdeauna mi-a plăcut lucrul manual și tot ce ține de creativitate. Probabil vine din familie, bunica mea coase și azi ii, prosoape, fețe de masă”, povestește Cristina.

Confecționarea jucăriilor cere multă răbdare

În prezent, în atelierul Cristinei Lupu lucrează trei persoane, dar pe viitor numărul angajaților va crește până la cinci. Antreprenoarea recunoaște că principala provocare e să găsească oameni dedicați, cu care să facă echipă. „Este foarte greu să găsesc oamenii potriviți, ei trebuie să aibă foarte multă răbdare și dedicație. Acum, procesul de umplere a jucăriilor este manual, e foarte meticulos și ia mult timp ca producere”, explică creatoarea Bubulino.

Grație grantului acordat în cadrul Programului EU4Moldova: Regiuni-cheie, în valoare de 18.367 euro, dar și contribuția proprie de 2.257 euro, antreprenoarea a achiziționat noi echipamente care vor ajunge în curând în atelier și îi vor permite să-și diversifice și semi-automatizeze producerea. „Datorită Programului EU4Moldova: Regiuni-cheie, am cumpărat o mașină de zig-zag care ne va permite să facem decorațiuni pe hăinuțe, mobilier pentru distribuția jucăriilor noastre, utilaj pentru mentenanță, dar și echipament de umplere a jucăriilor, lucru care acum e făcut manual și e foarte migălos”. Cu aceste achiziții, Cristina Lupu își va putea aduce afacerea la un nou nivel, va optimiza procesul de producție și va lărgi gama de mărfuri.

„Mă încarc emoțional de la bucuria clienților noștri”

Deocamdată, jucăriile Bubulino se vând în două magazine din Ungheni, dar creatoarea intenționează să le comercializeze și la Chișinău. Potrivit Cristinei Lupu, multe din comenzi se preiau online, brandul având profil pe rețele sociale. Produsele Bubulino pot fi personalizate, prin brodarea numelui copilului pe jucărie, ceea ce îi atrage pe mulți părinți, care hotărăsc să le facă odraslelor lor un cadou unic.

Cristina Lupu planifică să extindă colecția de jucării cu noi modele, să diversifice culorile și, de ce nu, să vină cu noi produse destinate bebelușilor.

Creatoarea Bubulino recunoaște că recenziile pozitive ale clienților săi o motivează să nu-și piardă entuziasmul și să muncească cu dăruire la proiectul său. „Încă mă alimentez emoțional din reacțiile clienților. Este plăcere pură să vezi cum oamenii revin să ne spună că jucăria e plăcută la atingere, le place calitatea. Aprecierea clienților ne motivează să nu deviem de la standardele de calitate și, nu în ultimul rând, ne validează produsul”, notează Cristina.


Notă: Cristina Lupu este una din cei 28 de beneficiari ai programului de granturi pentru sectorul business din regiunile-cheie Ungheni și Cahul, ediția 2020. 16 companii existente, 10 startup-uri și 2 inițiative de antreprenoriat social au beneficiat de granturi în valoare de 15.000 – 30.000 euro fiecare.

Programul „EU4Moldova: regiuni-cheie” (2019-2024) susține dezvoltarea social-economică inteligentă, incluzivă și durabilă în regiunile Cahul și Ungheni, pentru a asigura cetățenilor o calitate mai bună a vieții. Programul are un buget total de 23 mln. euro, este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF).

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *