Fotbalul feminin are viitor. De acest lucru sunt sigure două tinere din Ungheni, asistente de antrenor
Timp de șase zile, Valeria Pendus și Anastasia Balamatiuc, ambele eleve în clasa XI-a la Liceul „Mihai Eminescu” au devenit asistente ale antrenorilor de sport, în proiectul Școlilor Deschise al Fotbalului Distractiv (OFFS).
Proiectul s-a desfășurat la Mănoilești și Ungheni, cu implicarea copiilor din clasele primare.
Surprinzător este faptul că, anume aceste tinere au participat, cu opt ani în urmă, la OFFS, fiind pe atunci și ele, în clasele primare. Acesta a fost primul lor impact cu fotbalulul.
Anastasia Balamatiuc relatează despre activitățile în care a fost antrenată, cu mult entuziasm.
Pentru ea, participarea la OFFS în calitate de asistent al antrenorului, a fost o provocare, care a făcut-o să iasă din zona de comfort, dar, totodată să spargă și stereotipurile, precum că doar bărbații pot fi antrenori de fotbal, doar băieții joacă fotbal. „Rolul asistentelor a fost, alături de antrenori, să le explice copiilor sarcinile pe care le au de îndeplinit, ca într-un final, ajungând în a treia zi de antrenament, să joace un meci de fotbal”, povestește Anastasia.
Recunoaște că rolul pe care l-a avut în calitate de asistentă al antrenorului nu a fost deloc ușoară, mai ales în lucrul cu copiii mici. Însă, faptul că a lucrat în tandem cu antrenorul, au făcut ca antrenamentul să îi aducă doar emoții pozitive.
Analizând contigentul de copii, printre care erau ambele genuri, spune că toți s-au descurcat de minune, atât băieții, cât și fetițele. Nu s-a făcut nici discriminare, nu s-a făcut nici prioritizare. Exercițiile erau selectate în așa mod, încât să fie convenabile spre a fi executate atât de băieți cât și de fete. „Am văzut o generație de copii foarte unită. Au lucrat ca o adevărată echipă”, afirmă cu mândrie, Anastasia.
Consideră că fotbalul feminin are loc și în societatea noastră, însă nu în viitorul cel mai apropiat. Crede că, dacă profesorii de educație fizică vor încerca să insufle copiilor iubirea față de sport în general, și de fotbal în particular, atunci, cu siguranță, fetelor le va fi interesant să practice acest gen de sport, atât de popular în alte țări. „Dacă mă întrebați cu un an în urmă ce înseamnă pentru mine fotbalul, atunci spuneam că e un joc unde se aleargă după minge, acum pot să spun mult mai multe”, a mai adăugat Anastasia.
Participarea la OFFS a avut un impact pozitiv și pentru Valeria Pendus. Tânăra afirmă că, în calitate de ajutor al antrenorului, a învățat să colaboreze atât cu antrenorul, cât și cu copiii. Cu toate că antrenamentele la care a participat, au făcut-o să se simtă la final extrem de obosită, totuși, energia pozitivă acumulată pe teren a meritat tot efortul. „Pot concluziona că această experiență a fost una destul de plăcută și nu regret că am participat la o asemenea activitate minunată, care promovează sportul distractiv”, a menționat Valeria.
Și Valeria este sigură că fotbalul feminin are viitor.
Notă:
Pe parcursul lunii septembrie, 2.400 de fete și băieți cu vârste între 6 și 10 ani, inclusiv copii din familii social-vulnerabile și copii cu necesități speciale, vor participa în Școlile Deschise al Fotbalului Distractiv (OFFS).
Proiectul CCPA/Open Fun Football Schools + Sport + School + Police este implementat în țară noastră de către organizația neguvernamentală CCPA din Danemarca şi FMF din anul 2006, de asemenea fiind susținut de Guvernul Suediei.
Lasă un răspuns