La Călărași, duminică va răsuna muzica. Se va sărbători hramul localității

Duminică, 20 iunie, orașul Călărași își sărbătorește hramul. Cu această ocazie, autoritățile publice locale își doresc să organizeze o sărbătoare de zile mari, întru cât anul trecut, din cauza pandemiei, acest lucru nu a fost posibil.

Sărbătoarea va începe dimineață, la ora 9.00, cu un târg al producătorilor locali și al meșterilor populari. Acesta va dura până la ora 20.00. De la ora 15.00, până la ora 17 se vor desfășura competițiile sportive: trânta la cocoș, berbec, iepure. Iar de la ora 17.00 și până la ora 18.00 vor fi distrați și cei mici de „Fetița cu surprize”, cu un spectacol muzical. De la ora 18.00 și până la ora 19.00, vor încânta publicul cu piesele lor artiștii locali – Constantin Cobîlean, Victor Luca și Rimma Caraman. Timp de oră, începând cu ora 19.00, vor urca pe scenă ansamblul de dansuri „Codrenii”, dar i ansamblul de muzică populară „Ciobănaș” din Călărași.

Iar surpriza serii va fi spectacolul muzical al interperților DoReDos, Corina Țepeș și Costi Burlacu, Doina Arseni, Doina Alexandra și grupul muzical de peste Prut – Nemuritorii. Spectacolul va începe la ora 20.00. Seara se va termina cu un foc de artificii care va fi lansat la ora 23.00.

Întregul program se va desfășura la Estrada de Vară ”Vladimir Dodon” din centrul orașul Călărași. Iar Tîrgul producătorilor locali și al meșterilor populari se va desfășura în Piața Unirii.

În acest an, orașul Călărași împlinește 589 de ani de la fondare.

Reamintim că nici în 2019 călărășenii nu au sărbătorit Ziua orașului Călărași, pentru că aceasta a fost anulată doar cu 5 zile înainte din „cauza actualei situații politice din țară”, se arată în decizia emisă atunci.
de subliniat că ziua în care orașul Călărași își marchează hramul, este declaraă zi liberă, conform deciziei din 29 martie 2013.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *