Cum se vor odihni, în acest an, elevii
Mult așteptata vacanță și-a reintrat în drepturi și mulți elevi își fac planuri pentru a petrece timpul cât mai util și mai productiv cu putință.
Dacă în anii precedenți, taberele de vară rămâneau pentru mulți copii și părinți, opțiunea perfectă, în acest an nu va fi așa. Din cauza pandemiei create de COVID – 19, nici în acest sezon estival taberele de odihnă nu vor activa.
Și asta pentru că specialiștii în sănătate publică atenționează că există un risc epidemiologic sporit de aflare în tabere de odihnă cu cazare de noapte per sejur. Acest risc presupune nerespectarea suprafeței pentru un copil, în special în dormitoare, contactul de lungă durată, direct și indirect, între copii și educator, dar și folosirea concomitentă a blocului alimentar și folosirea comună a băilor de către copii.
Astfel, pentru a evita izbucnirea unui eventual focar de infectare cu COVID-19, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării recomandă relansarea doar a taberelor de sejur de zi în instituțiile de învățământ, sau în regim online.
Potrivit Iuliei Pancu, șefa Direcției Educație Ungheni, în raionul Ungheni vor fi deschise 11 tabere cu sejur de zi în cadrul instituțiilor de învățământ. Astfel, Gimnaziiile din Sinești și Semeni și-au început programul de pe data de 1 iunie și vor desfășura activități până pe 11 iunie. La liceul „Ion Creangă” din Ungheni activitatea taberei cu sejur de zi a început pe data de 2 iunie și se va desfășura până pe 11 iunie. Totodată, Gimnaziul „Ion Vatamanu” din Pîrlița și Gimnaziul din Alexeevca au început să desfășoare activitățile planificate tot de pe 1 iunie până pe 14 iunie.
În perioada 14-18 iunie și 21-25 iunie, în Gimnaziile „Dimitrie Cantemir” din orașul Cornești, „Gaudeamus ” din Petrești, Gimnaziul Todirești, Liceul „Alexei Mateevici” din Pîrlița, Liceul Sculeni, Liceul „Elada” din Măcărești, în parteneriat cu fundația Terres des Hommes vor activa taberele cu sejur de zi, timp de 5 zile.
În ceea ce privește alimentarea copiilor, în trei instituții elevii vor veni cu pachetele de acasă, șase instituții îi au ca parteneri pe reprezentanții fundației Terre des Home care le oferă o pauză de ceai, iar în două instituții copiii vor fi alimentați din contul produselor rămase.
La Călărași situația diferă. Potrivit Elenei Gonța, șefa Direcției Învățământ, Tineret și Sport a precizat faptul că în raion, tabere cu sejur de zi nu vor fi deschise, deoarece nu au parvenit solicitări din partea părinților. În schimb, cadrele didactice au găsit o altă ieșire din situație. „Vom organiza o tabără de vară în format online”, a subliniat Elena Gonța.
Astfel, Direcția Învățământ, Tineret și Sport, în parteneriat cu catedrele didactice din raion vor organiza, începând cu data de 15 iunie, în fiecare zi, timp de oră, o tabără dedicată unei discipline școlare. Aceasta tabără online va fi organizată până la 15 august.
Pentru școlile de vară în format online, până la data de 31 mai erau înscriși peste 240 elevi.
Tatiana Tesliuc
Lasă un răspuns