Cimitirul evreiesc din Călărași va fi reabilitat grație unui proiect
Cimitirul Evreiesc din Călărași va fi reabilitat. Și asta pentru că recent a fost început proiectul de reamenajare și restabilirea a Cimitirului Evreiesc din zona Gării Auto din oraș. „Proiectul dat, face parte din amenajarea spațiilor istorico-culturale a orașului Călărași”, spune Mariana Iurcu, muzeograf la Muzeu de Istorie și Etnografie „Dumitru Scvorțiv – Russu” din Călărași.
Potrivit dânsei, proiectul „Cimitirul evreiesc – destinație turistică de secole”, își propune ca scop creșterea numărului de turiști prin promovarea și valorificarea obiectivului turistic și istorico-cultural și crearea unui traseu turistic cultural.
De subliniat că cimitirul evreiesc este construit la sfârșitul anului 1700 și este amplasat pe un teren de 60 mii metri pătrați. Aici sunt instalate 5000 pietre funebre „de o valoare inestimabilă culturală”, vorba Marianei Iurcu.
În cadrul proiectului, cu o valoare de 50 mii lei, va fi instalată harta cartografică a cimitirului dar și harta turistică a orașului Călărași, va fi reparat gardul din jurul cimitirului și poarta de acces, va fi construit un foișor, vor fi instale urne de gunoi și desigur, se va face ordine în cimitir. ”Ne dorim ca Cimitirul evreiesc să capete statut de muzeu memorial și desigur, ca acesta să fie dat, pe un anumit termen, în gestiunea Muzeului de Istorie și Etnografie din Călărași”, a subliniat muzeograful.
O dată cu implementarea acestui proiect, echipa își dorește ca să fie promovată cât mai intens imaginea orașului Călărași, să fie promovate obiectivele turistice dar și creșterea numărului turiștilor la Călărași.
Proiectul va fi finalizat la sfîrșitul lunii septembrie.
NOTĂ: Cimitirul evreiesc din Călărași este un adevărat muzeu în aer liber, o atracție turistică locală, situat la intrarea în oraș, lângă Gara auto. Cele mai vechi pietre funerare datează cu începutul secolului al XIX-lea. Cimitirul este format din două părți: cea veche cu pietre tradiționale din secolul al XIX-lea – prima jumătate a secolului XX și partea nouă cu morminte
de după cel de-al Doilea Război Mondial.
Cele mai recente morminte datează cu anii 2000, iar astăzi cimitirul este vizitat de descendenții evreilor înmormântați aici, dar și de alți turiști.
Natalia Junghietu
Lasă un răspuns