”Universul cuvintelor și sunetelor”. La Călărași, au fost premiați tinerii scriitori

La data de 15 ianuarie, la Călărași au fost desemnați învingătorii  Concursului de creație proprie ”Universul cuvintelor și sunetelor”. Concursul a fost organizat în cadrul proiectului transfrontalier “Îmbunătățirea atractivității turistice prin conservarea patrimoniului cultural și istoric” dintre Consiliul raional Călărași și Comuna Miroslava, județul Iași, România.

Din cauza restricțiilor legate de pandemie, ceremonia de premiere s-a ținut on-line, doar membrii juriului întrunindu-se la Biblioteca Publică Raională ”Grigore Vieru”. Printre aceștia s-au regăsit profesori de limba și literatura română, profesori de muzică, funcționari publici, dar și directori artistici.

Astfel, dintre toți participanții înscriși în concurs, juriul a decis următorul clasament: Ludmila Țurcanu din satul Meleșeni s-a învrednicit de premiul I, Daniela Simion din satul Novaci s-a clasat pe locul II, iar locul III i-a revenit Evelinei Lipcanu din orașul Călărași.

Potrivit Ecaterinei Stratan, președintele juriului, în concurs s-au aventurat doar ”tineri condeieri”, deși acesta a fost anunțat ca fiind unul de creație muzical-literară. ”Am fost totuși plăcut surprinși de interesul manifestat de tinerii înscriși în concurs, care au avut curajul să-și etaleze lucrările din creația proprie. Evenimentul de astăzi este unul cu atât mai frumos, cu cât suntem într-o zi cu totul specială, când întreaga suflare românească îl sărbătorește pe Eminescu”, a declarat dânsa.

De menționat că în ziua respectivă și tinerii artiști din comuna Miroslava și-au aflat clasamentul și s-au bucurat de premii frumoase. La Călărași premiile au constat dintr-o frumoasă colecție de carte din opera lui Mihai Eminescu.

Reamintim că la 28 iulie 2020 la Călărași a fost lansat proiectul sub denumirea “Îmbunătățirea atractivității turistice prin conservarea patrimoniului cultural și istoric”. Consiliul raional Călărași, de comun acord cu Primăria comunei Miroslava din Județul Iași, România, au elaborat un proiect menit să sublinieze identitatea și omogenitatea culturală și istorică a comunităților de pe ambele maluri ale Prutului.

Potrivit lui Evgheni Tihonov, manager de proiect, prin activitățile ce urmează a fi desfășurate în cadrul proiectului se va asigura sporirea atractivității turistice atât a raionului Călărași, cât și a comunei Miroslava. ”De fapt proiectul prevede realizarea unui șir de evenimente cultural-istorice și cultural-artistice comune”, ne-a comunicat dânsul.

Valoarea totală a proiectului este de  94 mii 120 euro, dintre care valoarea grantului nerambursabil este de 84 708.00 euro, dintre care valoarea subvenției destinate Consiliului raional Călărași este de 51 327.00 euro, iar cea destinată Primăriei comunei Miroslava este de 33 381.00 euro. Consiliul raional Călărași a venit cu o contribuție de 5703.00 euro, iar Primăria comunei Miroslava, cu 3709.00 euro.

Realizarea proiectului este posibilă datorită suportului uniunii europene prin intermediul ministerului lucrărilor publice, dezvoltării și administrației al României.

Doina Harea


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *