Moldovenii continuă să primească bani din străinătate. Suma înregistrată e cea mai mare din ultimii 6 ani

1,49 miliarde dolari SUA – atâția bani au fost transferați din străinătate moldovenilor  în anul 2020, prin intermediul băncilor licențiate în R. Moldova. Este cea mai mare sumă înregistrată în ultimii șase ani.

Deși în primele luni ale anului 2020, volumul transferurilor era în scădere comparativ cu anul 2019, remitențele au început să crească din luna mai, chiar dacă pandemia de COVID-19 era în toi.

De notat că valoarea transferurilor bănești în 2019 a fost de 1,22 miliarde USD, în 2018 – 1,26 miliarde USD, iar în 2017 – 1,19 miliarde USD.

Recordul absolut a fost înregistrat în 2008, când remitențele au fost de 1,6 miliarde USD.
„Volumul real al remitențelor nu a crescut, ba chiar a înregistrat o ușoară scădere. Au crescut remitențele aduse pe căi oficiale. Astfel, în 2020 volumul remitențelor trimise pe căi oficiale a înregistrat o creștere de 264 milioane USD față de anul precedent. Este cea mai mare creștere a remitențelor din ultimii 12 ani. Ultima dată am avut o creștere anual mai mare în 2008, când remitențele oficiale au crescut cu 442 milioane USD într-un singur an”, explică expertul economic Veaceslav Ioniță.

Cele mai multe transferuri în 2020 au fost efectuate în euro – 62,1 %, urmate de transferurile în dolari SUA – 35,8%, apoi ruble rusești – 2,1%.

Cei mai mulți bani au venit din Uniunea Europeasnă – 46,8 %, din CSI – 13,6 %, din restul lumii – 39,6 %.

Potrivit Băncii Naționale a Moldovei, transferurile de mijloace bănești din străinătate efectuate în favoarea persoanelor fizice prin intermediul băncilor nu constau doar din remiterile cetățenilor R. Moldova care lucrează peste hotare, ci includ și alte transferuri, cum ar fi:
– transferurile locale, inclusiv salariale în favoarea persoanelor fizice rezidente de la reprezentanțele nerezidenților (reprezentanțele instituțiilor financiare internaționale, organizații internaționale, reprezentanțele agenților economici străini) din R. Moldova (1,0 % din totalul transferurilor);
– transferurile în favoarea nerezidenților aflați temporar în R. Moldova (0,5 % din totalul transferurilor prin sistemele de remitere de bani);
– pensii (sociale și alimentare) și indemnizații (0,4 % din totalul transferurilor).

La momentul de față, potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), peste 237 mii de familii din R. Moldova primesc bani de la rudele aflate la muncă peste hotare, iar aproape jumătate din acestea depind în totalitate de remitențe.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *