Ce evenimente memorabile vor marca unghenenii în anul 2021

Primăria Ungheni a dat publicității evenimentele memorabile pentru muncipiul Ungheni în anul 2021. Printre acestea se numărără și aniversări ale unor personalități ce s-au născut sau au creat pentru Ungheni, și aniversări de la inaugurarea ori fondarea unor instituții importante pentru localitate. 

De notat că, în anul 2021, se împlinesc 559 de ani de la prima atestare documentară a Ungheniului (20 august 1462).

Vedeți în continuare ce evenimente memorabile vor marca unghenenii în anul 2021:

  1. 150 de ani de la începerea construcției căii ferate Chișinău-Ungheni
    Construcția căii ferate a impulsionat dezvoltarea Ungheniului, care era, în secolul al XIX-lea, un sătuc ca multe altele. La recensămîntul din 1805, avea doar 215 locuitori. În 1897, populația ajunsese la 1827 de locuitori, iar în 1907 – deja la 2300. Lucrările, începute în 1871, au fost finalizate în 1875.

    2. 135 de ani de la moartea lui Constantin D. Moruzi
    Prințul Constantin Moruzi, cunoscut și sub numele de Costache Moruz Pecheanu, este ctitorul Bisericii „Sf. Irh. Nicolae” din Ungheni, construită la 1882. S-a refugiat în Basarabia, după ce a participat la Mișcarea separatistă de la Iași din 3 aprilie 1866. Aici avea în proprietate moșia Dănuțeni, pe care a cumpărat-o în 1858 de la hatmanul Iordache Balș. A murit la 26 februarie 1886, la Odesa, fiind înormântat la Ungheni, în biserica pe care a ctitorit-o.

    3. 30 de ani de la fondarea primului liceu în Ungheni – „Vasile Alecsandri”

    În anul 1991, în clădirea fostului comitet raional al partidului comunist din URSS, a fost inființat Liceul „Vasile Alecsandri”. Din anul 2000, aici demarează proiectul claselor bilingve, care oferă oportunitatea studierii avansate a limbii franceze. Instituția a obținut de două ori Certificatul internațional LabelFrancEducation.

    4. 65 de ani de la nașterea lui Valeriu Curtu

    Caricaturist și pictor scenograf, s-a născut pe 24 aprilie 1956 la Ungheni. A absolvit Institutul de Cinematografie din Moscova (VGIK). În 1994, a emigrat în Germania. Din 2010, organizează Concursul Internaţional de Caricatură de la Berlin. Lucrările lui au fost achiziţionate de Galeria Tretiakov din Moscova, Muzeul de Caricatură din Basel, Muzeul Naţional de Artă al Moldovei și altele.

    5. 15 ani de la semnarea acordurilor de înfrățire
    cu orașele: Konin, Polonia (mai 2006) și Reghin, România (septembrie 2006). Tot în 2021.

    6.
    10 ani de la semnarea acordurilor de înfrățire cu orașele: Mankato, SUA (august 2011); Iași (octombrie 2016), Cluj-Napoca (noiembrie 2016).

    7. 190 de ani de la nașterea lui Alexandru Bernardazzi

    Alexandru Bernardazzi este autorul proiectului Catedralei Episcopale „Sf. Cnz. Alexandru Nevski” din Ungheni, construită în perioada 1903-1905. S-a născut la 2 iulie 1831 în Piatigorsk (Rusia), fiind fiul arhitectului elvețian Giuseppe Bernardazzi. În perioada 1856 – 1878, a fost arhitectul Chișinăului, după care se mută la Odesa, dar continuă să proiecteze și pentru Basarabia. Moare la 14 (26) august 1907 și este înmormântat la Chișinău, alături de mama sa.

    8
    . 10 ani de la redenumirea Pieței Primăriei în Piața Independenței
    Piața Primăriei din Ungheni a fost redenumită în Piața Independenței cu prilejul aniversării de 20 de ani de la semnarea Declarației de Independență a Republicii Moldova. Decizia Consiliului Orășenesc a fost luată pe 19 august 2011, urmare a adresării unui grup de 21 de intelectuali-pensionari din oraşul Ungheni, semnată de Boris Zugravu, cetățean de onoare al Ungheniului.

    9. 30 de ani de la deschiderea Școlii „Gheorghe Asachi”
    În anul 1991, în cel mai populat cartier al Ungheniului – Tineretului, era inaugurată una dintre cele mai mari școli din oraș, care a primit numele „Gheorghe Asachi”. Peste 7 ani, în 1998, școala a fost transformată în liceu.

    10. 45 de ani de la fondarea Grădiniței „Steluța” din Ungheni

    În anul 1976, la Ungheni, în sectorul Centru, se deschidea una dintre cele mai mari instituții preșcolare din oraș, cu o capacitate de peste 300 de locuri.

    11. 30 de ani de la reluarea activității Catedralei „Sf. Alexandru Nevski” din Ungheni
    După mai bine de jumătate de secol de activitate, în iunie 1959, autorităţile sovietice locale au dispus închiderea Bisericii “Sf. Cnz. Alexandru Nevski”. Timp de șapte ani, biserica a fost transformată în sală de sport, apoi aici a fost găzduit Muzeul de Istorie și Etnografie. În 1991, biserica, o adevărată bijuterie arhitecturală, și-a reluat activitatea.

    12. 75 de ani de la fondarea Ansamblului „Struguraș”

    În 1946, la Ungheni este fondat Ansamblul de muzică și dansuri populare „Struguraș”, care a devenit o carte de vizită a orașului, reprezentând cu brio Ungheniul la numeroase concursuri și festivaluri naționale și internaționale.

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *