Cele șapte zile din săptămână, atleta Ecaterina Cernat, le dedică sportului
Tânăra atletă Ecaterina Cernat, a reprezentat recent Republica Moldova la două competiții internaționale de atletism.
Este vorba de Campionatul Balcanic U20, care s-a desfășurat la Istanbul (Turcia) și Campionatul Balcan Senior Atletic de la Cluj Napoca (România).
La Campionatul Balcanic U20, atleta a concurat la proba de 5000 metri, pe care a parcurs-o în 18 minute 10 secunde, clasându-se, astfel, pe locul IV, iar la competiția din Cluj Napoca a concurat la proba de 3000 m, pe care a parcurs-o în 10 minute 26 secunde, ocupând poziția a VI-a în clasament. ”Sunt două recorduri personale”, a subliniat Ecaterina Cernat, o dată reîntoarsă acasă.
După ce a participat la Campionatul Republicii Moldova, la proba 3 mii metri pe care a parcurs-o în 10 minute 37 secunde, s-a clasat pe locul I și a fost selectată să participe la cele doua compteții.
Ecaterina Cernat este din Mănoilești, are 19 ani și este elevă la Colegiul Agroindustrial din Ungheni, specialitatea ”Marketing”. Deși învață o profesie, totuși ea este dedicată întru totul sportului. Își dorește o carieră în sport iar peste ani se vede maestru în sport. Iar drept exemplu o pe o are pe atleta ungheneancă – Valentina Dilion. ”Ea este cea care mereu mă susține și vine cu sfaturi. Vreau și eu să ajung la succesele ei”, a subliniat Ecaterina.
De trei ani practică atletismul, după ce timp de cinci ani a făcut fotbal feminin. ”După ce am participat la o compeție între gimnazii la Pîrlița, antrenorul de acum – Mihai Grosu, m-a văzut și mi-a propus să încerc. Acum îi sunt foarte recunoscătoare că grație lui, am ajuns unde sunt”, a sublimit tânăra atletă. Deci, Ecaterina a făcut o alegere de care nu-i pare rău. Mai ales că familia, prietenii o susțin și sunt mândri de rezultatele pe care le obține. ”Dacă ar fi să mai aleg o dată, tot atletismul aș alege, pentru că chiar sunt mândră de rezultatele pe care le obțin”, a marcat tânăra.
Muncește zi de zi,uneori câte două antrenamente pe zi, iar fiecare antrenament durează câte 2 sau chiar 3 ore. Nu se simte obosită, pentru că aceasta este pasiunea ei și tot timpul liber îl dedică sportului. Deși, spune că e foarte greu, totuși vrea să muncească tot mai mult pentru a a înscrie rezultate tot mai bune. ”În fiecare zi muncesc, nu am zile libere, chiar și de ziua mea muncesc. Chiar dacă e greu, nici o secundă nu m-am gândit să abandonez sportul. Este ceea ce mă reprezintă”, a conchis atleta.
Lasă un răspuns