Datorită alegerilor prezidențiale, elevii vor mai avea o zi de vacanță

Foto: basarabia.md
Foto: basarabia.md

Foto: basarabia.md
Foto: basarabia.md

Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, a anunțat că Guvernul va declara liberă pentru elevi ziua de 2 noiembrie (luni), când trebuia reluat procesul de învățământ după vacanță. Asta, pentru că într-o bună parte dintre instituțiile școlare sunt deschise secții de votare. Potrivit ministrului, sunt peste 800 de școli, unde, la alegeri, funcționau secții de votare. Igor Șarov a făcut un apel prin care solicită schimbarea locației acolo unde e posibil.
După alegerile din 1 noiembrie, ziua următoare va fi pentru curățenie și dezinfectare.
În cadrul emisiunii ”Puterea a patra” de la postul de televiziune N4, ministrul a precizat că subiectul privind prelungirea vacanței de toamnă a elevilor a fost discutat cu prim-ministrul Ion Chicu, cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne, ai Comisiei Electorale Centrale și ai altor instituții abilitate.
Nu se știe, deocamdată, ce se va întâmpla în ziua de luni, 16 noiembrie, după turul doi al alegerilor prezidențiale.
Totodată, în ziua de 17 septembrie, Ministerul Educației a emis un ordin, prin care se interzice accesul în instituțiile de învățământ a persoanelor străine și organizarea activităților care nu au tangență cu procesul educațional.
„Conducătorii instituliilor de învățământ vor permite accesul în instituțiile de învățământ a studenților, elevilor (copiilor) înscriși în instituția respectivă de învățământ, conform orarului de studii, а personalului angajat al instituției – соnfоrm programului de muncă, а соlаbоrаtоrilог Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, altor organe de control – în baza delegației”, se arată în ordinal respăectiv. Politicienii nu vor avea dreptul să intre în instituțiile de învățământ, pentru diverse întâlniri sau organizare de evenimente, inclusiv cu tentă electorală.

De subliniat că pe parcursul anului școlar 2020 – 2021, toți elevii vor beneficia de vacanţe, după cum urmează:

  1. vacanța de toamnă                                         24.10.2020 – 01.11.2020 (9 zile);
  2. vacanţa intersemestrială (de iarnă)              25.12.2020 – 10.01.2021 (17 zile);
  3. vacanţa de primăvară                                 05.03.2021 –  08.03.2021 (4 zile);
  4. vacanţa de Paşti                                                  01.05.2021 – 10.05.2021 (10 zile).

📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *