Populația din raionul Ungheni va fi mai informată referitor la situația sanitaro – epidemiologică

Imagine simbol: www.romaniacurata.ro

Imagine simbol: www.romaniacurata.ro

Începând cu 10 august, angajații Direcției Centrului de Sănătate Publică (DCSP) Ungheni informează zilnic populația despre situația sanitaro – epidemiologică din raion, nivelul înbolnăvirii cu bolile diareice acute și calitatea apei din bazinele acvatice.
Și asta după ce președintele raionului Ungheni a emis la 3 august, o dispoziție privind protecția populației la bazinele acvatice și prevenirea cazurilor de înec în perioada caldă a anului 2020.
Astfel, s-a stabilit că probele de apă colectate de către specialiștii de la (DCSP) din Ungheni din zonele de recreere ale municipiului Ungheni (lacul Delia și plaja rîului Prut) nu corespund cerințelor Regulamentului sanitar cu privire la cerințele de calitate a mediului pentru apele de suprafață. După calitatea sa se referă la clasa a III (poluată moderat) la indici microbiologici și la clasa a V (foarte poluată) la indicii chimici. ”Apa practic nu e bună și este inadmisibilă pentru scăldat în perioada estivală curentă”, atenționează medicii din cadrul Direcției.
Potrivit lui medicului epidemiolog, Sergiu Talmaci, s-a efectuat si o analiză epidemiologică statistic prelucrată de analiză a îmbolnăvirilor prin boli diareice acute (BDA). Pe parcursul a șapte luni a anului 2020 pe teritoriul raionului Ungheni se atestă o diminuare de 5,7 ori a incidenței prin bolile diareice acute față de perioada respectivă a anului 2019. Astfel în 2020 au fost înregistrate 39 cazuri de boli diareice acute, dintre care 25 cazuri sunt printre copiii cu vârsta de până la 17 ani, comparativ cu 223 de cazuri înregistrate în 2019.
”Cauza principală a scăderii incidenței prin BDA este apariția și răspândirea pandemică a infecției cu COVID -19”, mai spune Segiu Talmaci.
Potrivit medicului igienist, Nicolae Deliu, în perioada caldă a anului, în special în perioada caniculară, se creează condiţii de dezvoltare a microbilor, de răspîndire a bolilor diareice acute. Perioada de incubaţie la diferite boli diareice acute poate varia de la 30 minute pînă la 3-7 zile. ”Principalele cauze de dezvoltare a maladiilor diareice acute sunt nerespectarea igienei personale, neasigurarea efectuării măsurilor antiepidemice la timp, nerespectarea regulilor pregătirii şi păstrării produselor alimentare, neaprovizionarea cu apă potabilă a populaţiei, scaldatul în locuri neatorizate”, a subliniat dânsul.
Prin aceeași dispoziție emisă de președintele raionului, salrcinile au fost împărțite. Astfel primarii vor lua în evidență și vor monitoriza bazinele acvatice precum și locurile de agrement din fâșiile forestiere, iar de comun acord cu polițiștii și pompierii vor inspecta periodic aceste locuri. Inspectoratul de Poliție va interzice scăldatul în locurile neautorizate iar Direcția Situații Excepționale va instrui personalul și-l va dota cu utilaje de salvare în cazuri de înec, etc.
 
 
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *