FOTO. COVID-19 a impus noi realități, noi necesități. Pedagogii au o singură opțiune: să se pună din nou pe carte
”În contextul noilor realități, dezvoltarea competențelor digitale ale cadrelor didactice a devenit o necesitate și o prioritate”, scrie pe pagina sa de facebook Direcția Educație Ungheni.
Astfel, grație Programului Național de Alfabetizare Digitală a cadrelor didactice, lansat de Ministerul Educației pe 13 iulie, 251 de pedagogi din raionul Ungheni, care nu au pus mâna pe calculator până acum, au învățat structura și sistemul de operare al calculatorului, elaborarea prezentărilor electronice și gestionarea documentelor digitale. Totodată au aflat cum pot naviga pe internet, cum pot comunica în spațiul virtual, ce înseamnă Google și cum pot utiliza aplicațiile educaționale oferite de acesta.
Sesiunile de formare au avut loc în perioada 3 – 13 august, în 7 centre de instruire: liceele ”Vasile Alecsandri” și ”Ion Creangă” din municipiul Ungheni, Liceul ”Alexei Mateevici” din Pîrlița, Liceul Sculeni, Centrul Raional de Asistență și Performanță Educațională, Gimnaziul ”Dimitrie Cantemir” din orașul Cornești și Gimnaziul Costuleni.
I-au ajutat în această nouă provocare 24 de formatori din raionul Ungheni.
Totodată, anunță Direcția Educație, este în plină desfășurare și o altă direcție importantă a programului, care prevede dezvoltarea și consolidarea competențelor digitale pentru cunoscătorii la nivel mediu ai calculatorului și aplicațiilor existente.
Cursurile în raionul Ungheni au început pe 10 august, fiind organizate online pentru mai bine de 400 de profesori.
Fotografii: Facebook.com/Direcția Educație Ungheni
Lasă un răspuns