A fost dat startul Programului de Granturi pentru organizațiile de tineret din Ungheni
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Consiliul raional Ungheni a lansat Programul raional de Granturi, ediția 2020. Acestea sunt destinate organizaţiilor de tineret şi grupurilor de iniţiativă ale tinerilor din raionul Ungheni.
Proiectele propuse trebuie să fie implementate doar în raionul Ungheni şi are drept scop încurajarea şi creşterea participării tinerilor la dezvoltarea socială şi economică a comunităţilor în care locuiesc prin oferirea de suport financiar pentru realizarea iniţiativelor şi proiectelor acestora.
Acțiunile planificate în cadrul proiectului urmează a fi implementate în localitatea unde solicitantul își desfășoară activitatea.
Durata inițială planificată pentru desfășurarea activităților în cadrul proiectelor nu poate depăși două luni. Proiectele vor putea fi implementate în perioada septembrie – decembrie 2020 iar suma grantului nu va depăși 15 mii lei.
Termenul limită de prezentare a propunerilor de proiect este 14 august 2020, ora 15:59.
Dosarul complet, în limba română va fi prezentat atât pe suport de hârtie, într-un singur plic sigilat, semnat ștampilat, la Direcția Educație Ungheni, cu mențiunea „Program raional de Granturi 2020”.
Lasă un răspuns