Grație localnicilor, la Mănoilești, ”în podiș” a fost construită o nouă fântână
Grație implicării localnicilor, la Mănoilești a fost construită o fântână nouă. Aceasta a fost construită în câmp, la un kilometru distanță de satul Vulpești, care intră în componența comunei Mănoilești.
Inițiativa aparține localnicilor Ion Bostan și Gheorghe Nicolaevici din Vulpești. Ei au reușit să mobilizeze peste 60 de consăteni, adunând astfel peste 32 de mii de lei. Lucrările de construcție au început încă în toamna anului trecut, iar în luna martie a acestui an s-a construit și o răstignire, care a costat alte 20 de mii de lei. Iar la sfârșitul lunii mai, fântâna a fost sfințită.
Potrivit lui Gheorghe Nicolaevici, „în podiș”, așa cum numesc localnicii locul unde a fost săpată fântâna, a existat înainte o altă fântână cu cumpănă veche de 100 de ani, dar care era nefuncțională. „Inițial, ne-am dorit să restaurăm vechea fântână, dar după ce am chemat un specialist care a analizat starea în care se afla, s-a ajuns la concluzia că acest lucru era imposibil. Așa că am hotărât să facem una nouă, știind că acolo apa e foarte bună”, povestește Gheorghe Nicolaevici. Iar soția sa, Vera, îl completează: ”Am mers din poartă în poartă și le-am spus oamenilor ce avem de gând să facem, iar ei au fost dispuși să contribuie, care cu cât au putut”.
Pe lângă faptul că au contribuit cu mijloace financiare, mai mulți localnici au pus și umărul la muncă fizică. Astfel, lucrările de construcție au fost făcute de oamenii din sat, gratuit. Doar pentru săpatul fântânii au fost chemați meșteri din Bălți. Iar contribuția primăriei au fost câțiva saci cu ciment. “Mă bucură faptul că avem oameni activi, care se implică și nu așteaptă doar intervenția autorităților. Este atât de frumos când știi că prin sudoarea muncii tale, ai realizat ceva atât de necesar. Datorită lor, foarte mulți oameni vor beneficia de apă potabilă de calitate”, ne-a spus primarul de Mănoilești, Valentina Grosu.
Potrivit dânsei, din noua fântână au fost prelevate mai multe probe, iar specialiștii de la Centrul de Sănătate Publică au constat că apa este bună și corespunde normelor sanitare.
Astfel, de apă potabilă de calitate vor beneficia nu doar locuitorii satului Vulpești, ci și locuitorii satului Novaia Nicolaevca, care este situat în imediata apropiere și face parte din aceeași comună. Și asta pentru că la Novaia Nicolaevca apa potabilă este o mare problemă, deoarece în majoritatea fântânilor apa este sărată.
În total, peste 600 de oameni din ambele sate, Vulpești și Novaia Nicolaevca, se vor aproviziona acum cu apă din “podiș”.
De subliniat că cele două sate dispun de sisteme de aprovizionare cu apă, însă aceasta nu corespunde normelor sanitare, așa că este folosită doar în uz casnic. Totodată, comuna are peste 120 de fântâni, dar în multe dintre ele apa are un grad mare de mineralizare și, la fel, nu este potabilă.
Astfel, implicarea localnicilor din Vulpești nu se sfârșește aici. Ei vor ca pe viitor să restaureze o altă fântână veche din sat.
Autor: Doina Manic
Lasă un răspuns