VIDEO / Primar de Ungheni: ”Cu siguranță, unii ungheneni s-au așteptat ca aceste plăți să fie anulate. E imposibil”

Alexandru Ambros

Alexandru Ambros

Pentru ca municipiul Ungheni să-și continue viața în ritm normal, pentru ca locuitorii orașului să beneficieze în continuare de apă, energie electrică, gaz etc., sute de oameni sunt, în aceste zile, pe prima linie.
Nu e vorba doar de medici și polițiști. Este vorba și de angajații întreprinderilor municipale. Zilnic se dezinfectează străzi și trotuare, se dezinfectează intrările în blocurile locative. În acest scop se utilizează soluție de clor de 1,5-2%. Zilnic se evacuează deșeurile menajere, se dezinfectează containerele, platformele de acumulare a deșeurilor.
Zilnic se face curățenie în oraș.
”Pentru ca întreprinderile noastre municipale să poată activa în continuare, trebuie să facem tot posibilul să achităm facturile pentru serviciile deja prestate. Vă spun cu toată responsabilitatea: ca să avem apă la robinet, ca deșeurile să fie evacuate, ca să putem salubriza localitatea așa cum este nevoie, ca să facem față pandemiei, trebuie să achităm facturile. Altă soluție, la moment, nu există”, a menționat primarul Alexandru Ambros într-un apel către locuitorii municipiului Ungheni.
Cu siguranță, unii ungheneni s-au așteptat ca aceste plăți să fie anulate. E imposibil.
Se știe că, din cauza pandemiei de COVID 19, au scăzut drastic atât veniturile oamenilor, cât și ale întreprinderilor, instituțiilor publice. Spre exemplu, încasările la bugetul municipiului Ungheni din taxele locale s-au micșorat de zece ori.
”Acum este timpul să dăm exemplu de mărinimie, de compasiune, de ajutor reciproc”, a spus primarul. Dânsul a făcut un apel către cei care au posibilități să-și ajute semenii, pe cei care se află în impas. ”Doar împreună putem să facem ca să reușim să ieșim din această situație  complicată. Și așa va fi!”, a concluzionat Alexandru Ambros.
În aceeași ordine de idei, primarul a spus că, mai ales în aceste momente grele, fiecare trebuie să-și facă datoria: cei care trebuie să stea acasă – acasă să stea, cei care trebuie să intre în izolare – să intre în izolare, cei care muncesc – să-și facă cu cinste datoria, cei care trebuie să achite facturile pentru serviciile de care beneficiază – s-o facă.
https://www.facebook.com/ungheni.md/videos/3569714786437209/
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

8 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *