Mărțișorul a fost sărbătorit într-un mod unic, la casa olarului „Vasilii Gonciari” din Hoginești
În ajun de primăvară, la Casa Olarului „Vasilii Gonciari” din Hoginești s-a organizat un master-class tematic. Reprezentanți ai partenerilor strategici de dezvoltare au creat, cu propriile mâini, un clopoțel de lut, care a fost ulterior decorat cu mărțișoare lucrate manual.
„Ne bucură faptul că aici, la Hoginești, la Casa Olarului, avem acest caz frumos al lui Vasilii Gonciari care salvează aceste frumoase tradiții ale olăritului, care trebuie exploatate și arătate turiștilor străini. Ne place că am avut ocazia să îmbinăm aceasta frumoasă tradiție a olăritului cu cea a Mărțișorului, inclus în patrimoniul cultural imaterial”, a declarat Andrei Chistol, secretar de stat al Ministerului Educație, Cultură şi Cercetare.
După încheierea master-class-ului, oaspeții au luat parte și la un tur al complexului, cu vizitarea muzeului de ceramică tradițională și a sălii de oaspeți, iar ulterior s-au delectat cu bucate tradiționale autohtone.
De subliniat că Casa Olarului „Vasilii Gonciari” a fost modernizată, cu suportul Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia și UK aid, care derulează un program complex de susținere a turismului local, axat pe experiențe autentice de explorare a tradițiilor, a vieții rurale, a gastronomiei și vinurilor. „Guvernul Suediei sprijină dezvoltarea sustenabilă a turismului în Moldova, sector ce poate genera o creștere economică. Mai mult, împreună cu partenerii noștri, USAID și UK aid, am oferit suportul tehnic necesar inclusiv meșterilor populari care continuă să creeze produse autentice și să păstreze tradițiile neamului. Anume acestea sunt cele mai importante semne distinctive ale unei țări, pe care turiștii din zilele noastre își doresc să le descopere”, a menționat și Adam Amberg, șef Secția Cooperare pentru Dezvoltare, Ambasada Suediei în Republica Moldova.
Casa Olarului „Vasilii Gonciari” este primul complex de olărit din Moldova, care își propune să reînvie și să promoveze arta olăritului tradițional prin diferite masterclass-uri și expoziții.
Reamintim că Vasilii Gonciari a devenit cunoscut, grație faptului că a inițiat târgul internațional „La Vatra Olarului Vasilii Gonciari”, care face parte din agenda brandului turistic de țară „Pomul Vieții”.
Lasă un răspuns