Coronavirusul: a fost contramandat un spectacol la Ungheni, iar o persoană a fost internată de urgență la un spital din Chișinău
Una dintre cele două persoane din raionul Ungheni, care au zburat în același avion din Milano (Italia) cu femeia infectată cu Coronavirus, a fost transportată de urgență la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase ”Toma Ciorbă” din Chișinău.
Asta, pentru că la a treia zi de la acea deplasare, a apărut tusea seacă, iar temperatura corpului a scăzut până la 35,3 grade.
”Tusea este caracteristică infecției respective, pe când temperatura atât de joasă este ceva neobișnuit”, a specificat Aliona Ambroci, șefa Centrului de Sănătate Dănuțeni din municipiul Ungheni.
Totodată, pentru a preveni răspândirea infecției COVID19 pe teritoriul Republicii Moldova și în conformitate cu decizia Punctului Focal Național creat în acest scop, concertul cu participarea Ansamblului Național Academic de Dansuri Populare JOC, programat pentru 10 martie la Palatul de Cultură din Ungheni, a fost contramandat.
Primăria municipiului Ungheni anunță că va fi stabilită o altă dată a spectacolului, despre care va informa ulterior spectatorii.
One Comment
Cea care duminica era la piata, buna izolare in carantina