O rețea migrațională a fost destructurată la Ungheni
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest au destructurat o rețea specializată în migrația ilegală a persoanelor de origine afro – asiatică, care operau prin RM spre Uniunea Europeană.
Potrivit unui comunicat de presă a Direcției, patru cetățeni străini, care intenționau să traverseze ilegal frontiera de stat, au fost identificați de către polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest. Reținerea străinilor s-a realizat în urma unor descinderi la domiciliile mai multor persoane implicate în organizarea migrației ilegale, în raza municipiului Ungheni cât și în afara acestuia. Persoanele respective au vârste cuprinse între 22 și 25 de ani și sunt originare din Bangladesh și India.
Ulterior, tinerii au fost transmiși Biroului de Migrație și Azil.
La audieri, străinii au declarat că erau cazați de două zile în acest imobil și urmau să fie ajutați de către anumite persoane, contra cost, să traverseze ilegal frontiera de stat peste râul Prut. Dovadă este și o barcă gonflabilă care a fost depistată în timpul descinderii. Tot atunci au fost ridicate mai multe bunuri care servesc drept probe concludente, folosite de membrii grupării. La fel, au fost disponibilizate două mijloace de transport ce erau folosite la transportarea cetățenilor străini în zona de frontieră.
Astfel, în urma efectuării măsurilor speciale de investigații precum și acțiunilor de urmărire penală în comun cu Procuratura raională Ungheni, inclusiv, cu aportul ofițerilor Inspectoratului de Poliție Ungheni, au fost identificați și reținuți membrii grupării specializate în migrația ilegală a cetățenilor din țările de risc spre statele Uniunii Europene. Aceștia organizau transportarea, intrarea și șederea străinilor, cu tranzitarea ilegală a teritoriului Republicii Moldova. În rezultatul acestor acțiuni, membrii grupării ar fi obținut venituri de câteva mii de euro.
Polițiștii de frontieră au aflat că membrii grupării erau specializați în identificarea cetățenilor cazați în Centrul de plasament pentru străini al Biroului de Migrație și Azil, care ulterior, acționau la scoaterea ilegală a persoanelor din RM prin traversarea râului Prut pe segmentul „verde” al frontierei de stat spre Uniunea Europeană.
Cazul a fost transmis la Judecătoria Ungheni, în cazul în care li se va dovedi vinovăția, membrii grupării riscă o pedeapsă în mărime de la 1150 la 1350 de unităţi convenţionale sau închisoare de la 5 la 7 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani.
Lasă un răspuns