Înfrățire prin credință între două sate cu același nume, dar pe maluri diferite ale Prutului


Pentru prima dată, preoții din satele Medeleni de pe ambele maluri au râului Prut au oficiat o slujbă comună.
Astfel, pe 9 noiembrie, biserica ”Sf. M. Mc. Gheorghe și Sf. Ier. Nectarie” din satul Medeleni, raionul Ungheni, a îmbrăcat straie de sărbătoare. În dimineața zilei respective, ușile bisericii s-au deschis larg pentru credincioșii din localitate, dar și din afara ei. În acea zi, un sobor de preoți, în frunte cu Înalt Prea Sfințitul Petru, arhiepicopul Chișinăului,  mitropolitul Basarabiei au au săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie arhierească. Vizita arhierească a fost prilejuită de prăznuirea celui de-al doilea hram al parohiei, pe stil nou, a Sfântului Ierarh Nectarie. ”Deși satele au rădăcini comune, între comunitățile dintre cele două maluri nu au existat colaborare nici în deceniile de democrație”, a menționat pentru TVR Iași, Înalt Prea Sfințitul Petru.
Pentru prima dată, anul acesta, la Hramul Bisericii, a fost invitat și preotul din parohia Medeleni, județul Iași. ”Este un sentiment de bucurie, de frățietate și apropiere față de ceilalți, care au fost rupți de țara mama de atâta timp. Vom urma și noi să facem pasul acesta de înfrățire a celor două localități – Medeleniul de la Iași și Medeleniul din Basarabia”, a menționat și parohul Ion Claudiu Stănoi din Parohia Medeleni, comuna Golăiești, județul Iași.
De subliniat că satul Medeleni din România și și satul Medeleni din Republica Moldova până în anii 1812 au făcut parte din aceiași unitate administrativă. Însă odată cu anexarea Basarabiei aceasta a rupt localitatea în două. Deși partea de pe malul stâng este mult mai mare decât cea din dreapta, biserica a rămas pe malul românesc, iar în Medeleniul din stânga Prutului nu a mai existat un loc de rugăciune, până acum un an și jumătate.
”Fac naveta zilnic dimineața și seara, când trebuie să desfășor Sfînta Vecernie, vorbim aceiași limbă, avem aceiași tradiție, același cult, și încerc întotdeauna să-i aduc acasă”, a menționat și Florin-Mihai Acatrinei, parohul din Medeleniul din partea stângă a Prutului, adică din raionul Ungheni, Republica Moldova.
Notă: Părintele Florin-Mihai Acatrinei este numit preot la Medeleni în anul 2018, luna mai, când îl înlocuiește pe fostul paroh Serghei Pascari. La preluare, biserica se afla într-o stare degradabilă, din cauza lipsei de fonduri și în urma distrugerilor provocate de grindină. În decurs de un an și jumătate, părintele Florin a reușit să refacă acoperișul bisericii, finisarea pereților în interior și exterior, realizarea picturii și dotarea cu mobilier. În plus s-a reușit înaugurarea garderobei sociale Sf. Ier. Nectarie, care a fost sfințită tot pe 9 noiembrie.
Biserica din satul Medeleni, Republica Moldova are două hramuri: pe 6 mai – de Sfântul Gheorghe și 9 noiembrie –  în Ziua Sfântului Nectarie.
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *