Unioniștii din Ungheni: până nu demult – fără partid. De ieri, și-au ales unul
”Pas politic foarte important”, așa a catalogat decizia unui grup de unioniști din Ungheni de a adera la Partidul Unității Naționale (PUN) Mihai Goian, liderul unioniștilor ungheneni.
Evenimentul s-a produs pe 25 iulie curent, în prezența șefului PUN, Anatol Șalaru.
„Analizând împreună toate oportunitățile de aderare, am decis împreună să ne alipim la un partid politic puternic, Partidul Unității Naționale, care este unicul din cele unioniste înfrățit cu un alt partid din România”, a anunțat pe pagina sa de facebook Mihai Goian.
Dânsul a subliniat că un factor important în decizia luată a fost prezența unor personalități în partidul respectiv, printre care Mihai Goian îi numește pe: Trăian Băsescu, președintele de onoare al PUN, Anatol Șalaru, președintele executiv, Ana Guțu, prim-vicepreședinte.
Totodată, afirmă Mihai Goian, decizia echipei unghenene a fost luată în dorința de a întări unionismul. ”Orice încercare de a construi ceva nou pe eșichierul unionist este doar o acțiune de dezbinare a forțelor unioniste și scăderea șanselor unioniștilor pentru următoarele alegeri locale, dar și parlamentare. Aderarea la un partid existent, dar fără forță, este aceeași acțiune de dezbinare a forțelor unioniste”, a explicat dânsul.
Mihai Goian a anunțat că, împreună cu el, au aderat la PUN și câțiva dintre colegii săi, printre care: Veaceslav Groza, Dumitru Groza, Eudochia Sacaliuc, Corneliu Scripnic, Nina Burlacu. A aderat și Petru Jantuan împreună cu 6 colegi din satul Măcărești, care, așa cum susține Mihai Goian, au fost anterior la PAS și ”au rămas dezamăgiți de acțiunile politice ale guvernării”.
5 Comments
Hai mai ca incepeti sa va mincati intre voi, a nu fi unionist nu inseamna a fi dusmanul acestei tari, si cind ati dovedit sa va dezamagiti de noua guvernare, nu e prea devreme oare?
Eu St Doamna De mic Copil sunt cu acest gănd acolo imi sunt buneii si rudele Ar fi bine să fie un partid UNIONIST care intradevar sa fie UNIONIST nu numai sa se ceme asa…
Cum vreti sa initi Tara daca voi mancurtilor,nu va puteti uni intr’un partid?
Hai ca sa inceput cu partidele,pina acum neu mincat uzurpatorii de acum ne vor minca partiduțele,merjem bine………..
……
.
E maare arsita,dar anume acum apar ciupercele ortavitoare.
Fie ele si politice, proeuropene si prounioniste.
,,Formațiunea politică se formează pe scheletul „Mișcării Acțiunea Europeană” și îl va avea în frunte pe Valeriu Munteanu, fostul vicepreședinte al PL și ministru al Mediului.
„Relansăm partidul sub denumirea ‘Uniunea Salvați Basarabia’. Noi vrem să dezvoltăm pluralismul politic. Suntem partid de opoziție, chiar dacă unii își doresc să nu mai existe opoziție la Chișinău. Scopul nostru este unirea cu România”, a declarat Munteanu.,,