FOTO | Gheorghe Petic a fost eliberat. Ce i-au scris oamenii cu această ocazie
În seara zilei de 19 iulie, după ora 20.00, a venit știrea: Gheorghe Petic, liderul Platformei „Demnitate și Adevăr” din Ungheni, a fost eliberat din arest.
Decizia respectivă a fost salutată de mii de cetățeni, colegi, prieteni, susținători ai lui Gheorghe Petic. Noi am selectat doar câteva mesaje, cele mai reprezentative. Vedeți ce au scris oamenii în aceste zile.
Angela Istrate (avocata lui Gheorghe Petic): Am reușit! Apel admis, sentința casată, cauza remisă în instanța de fond la rejudecare. Gheorghe LIBER!
Irina Arhire (ungheneancă, ce i-a fost alături lui și familiei sale din primele momente ale arestării și până la eliberare): Astăzi s-a făcut istorie. Nu vom vorbi despre Gherasimov, Gherman etc. Astăzi vorbim despre Gheorghe Petic. Astăzi vorbim despre susținătorii lui Gheorghe, care au crezut în nevinovăția lui și care au mers până la capăt. Astăzi vorbim despre lacrimile de fericire și fericirea pe care am putut-o trăi. Astazi vorbim despre eroul nostru, care a demonstrat întregii țări că nu a comis nici o faptă rușinoasă. Astăzi vorbim despre tatăl a două fetițe și soțul unei femei care nu l-a lasat nici o zi. Astăzi vorbim despre Președintele Platformei DA Ungheni. FELICITĂRI, Gheorghe Petic. Ești mândria Ungheniului și a întregii țări. Ești LIBER, prețuiește LIBERTATEA!
Domnica Manole (judecătoare, demisă din funcție și deferită justiției pe nedrept de fostul regim): Petic a fost eliberat de sub arest, cauza remisă la rejudecare în instanță de fond. Este doar o mică victorie. Lupta continuă!
Chiril Moțpan (deputat ACUM – Platforma DA): Bucurie, emoții și… o mică flacără a speranței și încrederii, că justiția în Republica Moldova încă n-a murit. Nouă luni de zile la rând s-a aflat în infernul nedreptății, al injosirilor zilnice și deznădejdii. Nouă luni cât o veșnicie. Și din închisoare, de după gratii, a continuat să lupte cu sculele și călăii regimului care l-au zmuls, pentru nouă interminabile luni de zile, din sânul familiei, dintre prieteni, din viața lui obișnuită. Dar nu a încetat nici pentru o clipă să creadă că dreptatea va triumfa. Pentru că a avut alături o mare familie, cea a Platformei Demnitate și Adevăr. A crezut și a luptat. Și a învins. Am învins împreună.
Vasile Năstase (producător și moderator al emisiunii ”60 de minute” de la Jurnal TV): Gheorghe Petic, Libertatea e o luptă continuă! Bine ai revenit Acasă!
Ana Ursachi (avocată, persecutată de vechiul regim și nevoită să plece din Republica Moldova): Încă o luptă câștigată, care ne-a arătat că putem fi uniți. Acum urmează să pedepsim autorii și executorii dosarului lui Gheorghe!
Alexandr Sliusari (deputat ACUM – Platforma DA): Camaradul nostru Gheorghe Petic este LIBER și azi va cuprinde FAMILIA. Indiferent ce s-ar întâmpla în continuare, eu deja sunt sigur ca niciodată nu voi regreta pasul blocului ACUM, făcut pe 8 iunie.
Lyudmyla Kozlovska (conducătoarea Fundației internaționale pentru drepturile omului Open Dialog): Поздравления от всей команды Фонда Открытого Диалога! (Felicitări din partea întregii echipe Open Dialog!).
Pavel Grigorciuk (activist civic): Поздравляем! Мы с Георге разных политических взглядов, но одинаково хотим, чтобы Молдова была свободным и правовым государством. (Felicitări! Avem viziuni politice diferite cu Gheorghe, dar ne dorim la fel ca Moldova să fie un stat liber și de drept).
Inga Grigoriu (deputată ACUM – Platforma DA): Mulțumim tuturor cetățenilor care au rezistat până în ultima clipă în apărarea cauzei lui Gheorghe Petic. Gheorghe, ești eroul nostru!
Denis Zavorotnîi (manager la TV8.md): Gheorghe Petic a fost eliberat din arest, după 9 luni de detenție ilegală şi abuzivă. Unii ar zice că justiția dă semnale că se „eliberează din captivitate”, Andrian Candu ar zice că „viața-i viață”. Dar cine-i întoarce omului 9 luni din viață? 9 luni de umilințe, tortură, învinuiri, blamări, chin şi osândă! 9 luni în care a fost izolat de soție, copii şi societate. 9 luni de libertate!
”În continuare vom lupta să facem dreptate în această țară, o justiție și o poliție corectă, o dreptate pentru fiecare cetățean, să facem o țară în care vrem să trăim. Niciodată n-au putut să mă îngenuncheze și astăzi am declarat că nu există în Republica Moldova un lucru mai sfânt decât să fie lege pentru toți, pentru că în urma unor fărădelegi suferim noi toți”, a declarat, imediat după pronunțarea sentinței Gheorghe Petic.
Gheorghe Petic are interdicția de a părăsi Republica Moldova timp de 60 de zile. Decizia instanței este irevocabilă.
Amintim că Gheorghe Petic a fost condamnat la închisoare cu executare într-un dosar penal în care este acuzat de viol. Fostul polițist de frontieră s-a declarat în permanență nevinovat și a afirmat că dosarul penal pe numele său este politic.
Fotografiile au fost preluate de pe Facebook.com
2 Comments
Adevărul a învins. Sănătate și bucurii alături de cei dragi.
Ne bucuram si noi, cei din Torino .Multumim ca ati rezistat. dnle Petic! Sanatate !