Ungheni și Arad. A fost semnată o nouă scrisoare de intenție. Despre ce e vorba
După opt ani de relații frumoase și fructuoase între Consiliul Raional Ungheni și Consiliul Județean Arad, a fost semnată o nouă scrisoare de intenție pentru prelungirea acordului de înfrățire dintre raionul Ungheni și județul Arad.
Asta, pentru că termenul acordului precedent a expirat.
Evenimentul a avut loc la Arad, documentul fiind semnat, pe 22 iunie, de Iulia Pancu, vicepreședinta raionului Ungheni, și Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
”Este un moment foarte important pentru raionul Ungheni”, se menționează pe site-ul Consiliului Raional Ungheni. ”Chiar dacă Aradul se află la o distanță considerabilă de Ungheni, colaborarea este benefică pentru noi, mai ales pentru că putem prelua de la arădeni multe dintre experiențele lor, sperăm să putem să realiză împreună proiecte din fonduri europene”, a declarat Iulia Pancu.
”Relația noastră este una de colaborare și îmi doresc ca în următorul exercițiu financiar european să aplicăm împreună pentru fonduri europene și să ajutăm colegii noștri din Republica Moldova cu specialiști în scrierea proiectelor”, a notat pe pagina sa de facebook Iustin Cionca.
Acordul urmează să fie parafat atât de consilierii județului Arad, cât și de cei ai raionului Ungheni.
Aradul și Ungheniul s-au înfrățit pe 26 mai 2011. Grație acestui fapt, au avut loc numeroase evenimente la care au participat funcționari din cele două entități teritorial-administrative, delegații din Arad au fost la Ungheni și invers, delegații din Ungheni au mers la Arad, pentru schimburi de experiență. Anul trecut, și-a petrecut o parte din vacanță la Arad un grup de copii ungheneni. În prezent, se completează un nou grup de copii, care se vor deplasa acolo.
Fiind la Arad, în aceste zile, Iulia Pancu, însoțită de consilierul raional Stepan Pirogan, au participat și la o serie de evenimente prilejuite de aniversarea de 100 de ani de administrație românească a orașului Arad.
Lasă un răspuns