Viitorii jurnaliști în acțiune! Dilemă școlară. Note sau calificative?

După ce tinerii au mers săptămânal la ”Școala viitorului jurnalist”, fiind învățați de către jurnaliștii de la ”Expresul” cum să scrie o știre, un reportaj sau un interviu, iată că le-a venit rândul să pună și în practică ceea ce au învățat. Fiecare dintre ei a avut de pregătit câte un articol.

Alexandru Dănilă,
elev la Liceul ”Vasile Alecsandri” din Ungheni:

La început de an școlar 2018, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării anunța că la câteva discipline școlare: arta plastică, educația fizică și educația muzicală, nu se vor mai pune note, ci calificative.
Până la urmă, doar elevii claselor a V-a au beneficiat de aceste privilegii, restul elevilor fiind ”răsplătiți” cu note.
După primul semestru de studii, ne-am propus să vedem ce zic elevii și pedagogii de la una dintre instituțiile de învățământ din Ungheni,  Liceul Teoretic ”Vasile Alecsandri”.
Cornel Ganea, elev în clasa a VIII-a, a recunoscut că este nemulțumit că această lege nu a fost aplicată pentru toți elevii claselor gimnaziale. ”Acest fapt ar fi reprezentat un respiro pentru noi și programul nostru încarcat”, a spus el.
Colega acestuia, Valeria Hanganu, a menționat că ceste calificative ar fi binevenite pentru educația tehnologică, educația fizică și educația civică. ”Cât despre disciplinele mai importante, ar trebui lăsate la fel, pentru că în acest mod elevul va învăța cu mai mare lejeritate, dar totodată nu va fi scutit de cunoștințele necesare”, a specificat ea.
”Cred că legea respectivă va fi implementată și la celelalte clase gimnaziale în viitor. Cât privește situația actuală , materiile ce țin de abilitățile elevului ar trebui modificate, pentru că nu este corect să notezi un elev pentru aptitudinile sale pe care i le-a oferit natura”, a declarat Ana Nucă, directoarea liceului.
De subliniat că la Liceul ”Vasile Alecsandri” învață peste 500 elevi, dintre care circa 70 sunt în clasa a cincea.
 
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *