Mesajul candidatului ACUM, Octavian Țîcu, către ungheneni: ”V-am cunoscut și sunt mândru de voi”

Candidatul Blocului Electoral ACUM, Octavian Țîcu, a postat pe pagina sa de facebook un mesaj către ungheneni, cărora le mulțumește pentru votul acordat.
”În condițiile vitrege făcute de regimul oligarhic și practic într-o lună de campanie electorală, am reușit împreună, la o primă experiență de alegeri parlamentare:
1. Să câștigam majoritatea zdrobitoare în orașul Ungheni
2. Să obținem majoritatea în Cetireni și Zagarancea
3. Să învingem pe Circumscripția 16 PSRM și pe Mitriuc, spălând rușinea roșie de la Ungheni
4. Să pierdem foarte puțin regimului oligarhic, care a avut la îndemână resurse administrative, financiare și de teroare nelimitate”, scrie dânsul.
Totodată, Octavian Țîcu afirmă că a avut cea mai minunată echipă de la PAS și DA, a avut ajutorul studenților ungheneni din Republica Moldova și România.
”V-am cunoscut și sunt mândru de voi. Voi rămâne vocea voastră în viitorul Parlament într-o victorie până la capăt!”, a mai spus dânsul.

Octavian Țîcu a candidat pe Circumscripția nr. 16 Ungheni, unde a obținut un scor de 28,3%, clasându-se pe locul doi.
Chiar dacă nu a câștigat în circumscripția uninominală, dânsul va fi în Parlament, trecând pe listele Blocului ACUM DA și PAS.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

4 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *