Nu a rezistat nici măcar 24 de ore. Panoul electoral al candidatului ACUM la Ungheni a fost vandalizat

Ce a mai rămas din panoul publicitar al lui Blocului ACUM

Ce a mai rămas din panoul publicitar al lui Blocului ACUM

La câteva ore după ce candidatul ACUM la Ungheni, Octavian Țîcu, și-a lansat campania electorală, panoul său publicitar, instralat la intrare în municipiul Ungheni dinspre Chișinău a fost vandalizat.
Potrivit șefului staff-ului electoral al Blocului ACUM din Ungheni, Corneliu Prepeliță, panoul ar fi fost distrus în seara zilei de 27 ianuarie, după ora 22.30.
”Ne-a telefonat un cetățean, care ne-a anunțat că panoul publicitar de la intrarea în Ungheni de pe strada Romană a fost vandalizat. M-am deplasat la fața locului și am stabilit că a fost rupt completamente. Nu a rezistat nici măcar 24 de ore”, a precizat dânsul.
Alături se afla și un alt panou, pe care este o poză cu unul dintre concurenții electorali, Ludmila Guzun, din partea Partidului Democrat. Acesta nu a fost atins.
În dimineața zilei de 28 ianuarie, la ora 10.30, reprezentanții Blocului ACUM din Ungheni au anunțat organele de poliție pe acest fapt.
”Am cerut să fie realizată o investigație completă. Sunt urme, se pare că au acționat în grup. Am mers cu reprezentantul poliției la stațiile PECO din preajmă, pentru a vedea dacă au camere video.
Doar câteva ore a rezistat acest panou

Urmează ca poliția să facă demersurile necesare pentru a li se prezenta imaginile video”, a mai spus Corneliu Prepeliță.
Potrivit lui, au fost anunțate și instituțiile europene care monitorizează alegerile.
De notat că acesta a fost unicul panou electoral al lui Octavian Țîcu. ”Noi nu putem să ne permitem să avem zeci de panouri ca să le instalăm peste tot”, a explicat Corneliu Prepeliță. Urmează să fie instalate câteva panouri mici. ”Sperăm să nu fie vandalizate, deși nu cred că vor rezista mult, căci știm ce se întâmplă în raionul Ungheni și care sunt presiunile”, a mai adăugat dânsul.
De notat că Octavian Țîcu candidează în Circumscripția nr. 16 Ungheni. Tot aici candidează: Ludmila Guzun (PDM), Antonina Baraniuc (PP ȘOR), Ghenadi Mitriuc (PSRM), Haralambie Chirilov (PCRM), Alexandru Brânză (PL).
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

6 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *