Când vom trăi bine?

– De ce plângi, mamă?
– Cum să nu plâng, draga mamei, dacă pleci așa departe?
– Păi dumitale m-ai făcut să mă duc. Te-am rugat să nu-l votezi pe Dodon. Matale ce-ai făcut? L-ai votat. Eu nu-mi mai văd viitorul aici.
Sărmana mamă, îmbătrânită, cu lacrimile curgând pe obraji, a dat capul în jos. Nu a scos nicio vorbă.
Mă uitam la fața ei. Citeam doar durere, pentru că fiica pleacă departe de casă. Dar nicio remușcare că l-a votat pe Dodon.
Aveam să discut cu ea peste câteva zile. Ce credeți?
L-a tot lăudat pe Dodon, i-a găsit scuze pentru orice cuvânt al său, pentru orice faptă. Cică, cei de la guvernare nu-i dau voie să lucreze.
Am întrebat-o dacă l-ar mai vota? ”Da”, a răspuns imediat.
”Nu vedeți cum pleacă tinerii? Ei nu mai vor să trăiască în asemenea condiții, pe care le-au creat guvernanții, inclusiv Dodon”, i-am zis.
Femeia nu s-a pierdut cu firea. ”Ce știu ei…”, a spus îngândurată.
Ce-o fi în capul ei? Nici măcar plecarea unicei fiice nu a făcut-o să-și revizuiască opiniile. Nici pensia mică, de doar 1600 de lei.
”Vă ajunge pensia ca să trăiți bine?”, am întrebat-o.
Iată aici femeia s-a înviorat. Și când a început a se plânge, și când a început a povesti cum a muncit o viață întreagă pe soare și pe frig, ca acum să nu aibă ce mânca. Mai bine de jumătate de pensie se duce pe medicamente. Restul banilor îi drămuiește numai ea știe cum.
”Ce să-i faci? Asta ne e soarta”, a conchis.
”Dar nu credeți că am putea trăi mai bine, că am putea avea și noi de toate, cum au europenii?”, nu mă las. Se uită lung la mine. Nu înțelege biata femeie ce-i spun. Nu-și imaginează o altă viață.
S-a obișnuit să meargă toată viața la un clozet în fundul grădinii și așa i se pare firesc. S-a obișnuit să care, zi de zi, căldări cu apă de la fântâna de la celălalt capăt al mahalei și așa i se pare că e bine. S-a obișnuit cu găinațul în ogradă și nu vede o problemă.
Niciodată nu și-a pus măcar întrebarea că ar putea fi altfel, că ar putea și ea să-și trăiască viața decent.
Și ar putea, dacă ar fi stârpită corupția, dacă hoții ar sta la pușcărie, dacă fiecare dintre noi ar fi corect și ar munci cu dăruire de sine, dacă am respecta legile existente și nu ne-am gândi doar la propriul buzunar.
E foarte greu. E nevoie de mare voință: și sus, la conducere, și jos, în mase.
Nu există acea voință.
Vorbeam, mai zilele trecute, cu o bună cunoștință. De fapt, ori de câte ori mă întâlnesc cu ea, mă tot întreabă: ”Când vom trăi bine? Tu trebuie să știi, căci ești mai informată”.
Imediat ce încep să-i zic că nu avem de unde să trăim mai bine atâta timp cât justiția moldovenească nu-i justiție, cât corupția înflorește, cât hoții se plimbă la libertate, iar cei de la conducere ne mint, sare ca arsă.
Îmi tot aduce citate din afirmațiile și promisiunile politicienilor noștri. Cică, unul a spus că vom avea pensii de 600 de euro. Cică celălalt a zis că medicii de familie vor prim 30 de mii de lei.
”Și tu crezi în vorbele lor?”, întreb.
O văd cum se enervează. Să spună că crede? Să spună că nu crede?
Și continuă să trăiască din rău în tot mai rău. Și să voteze constant pentru cei care o mint mai frumos.