Un caricaturist din Ungheni a fost premiat la un festival internațional de caricatură

Momentul înmânării premiului special lui Victor Crudu
Momentul înmânării premiului special lui Victor Crudu

O nouă realizare pentru caricaturistul unghenean, Victor Crudu.
De data aceasta, lucrările lui au fost observate și apreciate la Festivalul-concurs internațional de caricatură din orașul Kyrenia, Ciprul Turcesc, care a ajuns la ediția a șaptea.
Juriul, format din specialiști în domeniu din Turcia, Norvegia, Cipru, Spania, Cosovo, a decis să-i acorde lui Victor Crudu un premiu special.
Subiectul principal al caricaturilor prezentate la concurs încă în luna mai a anului curent trebuia să fie măslina.
Victor Crudu a venit, după părerea juraților, cu o idee originală.
Caricatura pentru care lui Victor Crudu i-a fost acordat premiul special
Caricatura pentru care lui Victor Crudu i-a fost acordat premiul special

Caricaturistul a prezentat măslina ca o minge de rugby, pentru care luptă două echipe de rugbyști.
Per total, la concursul respectiv au participat 348 de caricaturiști din 64 de țări, care au prezentat 802 caricaturi.
Premii speciale au fost înmânate doar la șase caricaturiști, printre care și Victor Crudu.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *