Răbdarea le-a ajuns la os. Protest pe drumul Ungheni-Cetireni

Protest pe drumul Ungheni-Cetireni-Unțești
Protest pe drumul Ungheni-Cetireni-Unțești

Protest pe drumul Ungheni-Cetireni-Unțești
Protest pe drumul Ungheni-Cetireni-Unțești

Zeci de automobiliști, locuitori ai satelor Cetireni, Unțești și Florițoaia Veche au ieșit, pe 7 octombrie, în drum, ca să-și spună păsul. Ei sunt nemulțumiți că drumul Ungheni-Cetireni-Alexeevca, reparația căruia a început cu mult fast, în fața camerelor de vederi și cu promisiuni de tot felul, cu un an în urmă, este într-o stare deplorabilă.
Din cei 17,5 kilometri de drum, planificați să fie reparați, până în prezent au fost reparați doar 2,5. În primăvară, a fost scos asfaltul de pe o porțiune de circa un kilometru și de atunci automobiliștii sunt nevoiți să circule în condiții extreme.
Eugeniu Popovici
Eugeniu Popovici

”De ce stricați porțini de drum, dacă nu sunteți în stare să le asfaltați? Oamenii din Cetireni, Unțești, Florițoaia investesc bani grei pentru a-și repara automobilele personale, după ce merg pe aici. Probabil, autorităților nu le pasă, căci ei nu circulă zilnic pe acest drum”, spunea la mitingul de duminică Eugeniu Popovici, unul dintre organizatori.
Posesorii de automobile din cele trei sate au pregătit și 8 întrebări pentru directorul Agenției de Dezvoltare Regională Centru, Viorel Jardan, și pentru președinta raionului Ungheni, Ludmila Guzun:
1. Care sunt motivele că au fost sistate lucrările de reparație a drumului pentru o perioada de 4 luni?
2. Care este cauza că în anul precedent o porțiune similară a rămas neasfaltată și pe ea s-a circulat de toamna târziu până primăvara?
3. Cine monitorizează financiar proiectul?
4. Care sunt motivele că s-a schimbat executorul lucrărilor?
5. De ce la executorul precedent au rămas persoane care au muncit la acest proiect, nefiindu-le plătite salariile nici până astăzi?
6. Care este termenul finalizării proiectului, din moment ce pe panoul informativ este menționat 36 de luni, la fel și pe site-ul ADR Centru, iar domnul prim-ministru Pavel Filip ne spune, pe pagina sa de facebook, că termenul este de minim 5 ani, ”reieșind din constrângerile bugetare existente”?
7. Când vor reuși drumarii să facă toate lucrările în termenul stabilit în proiect, dacă a trecut deja un an, iar lucrările sunt efectuate doar pe 14% din lungimea traseului.
8. De ce nu a fost tras la răspundere nimeni pentru faptul ca, în anul precedent, a rămas o porțiune de peste 250 metri în stare deplorabilă timp de 5 luni, iar anul acesta – o porțiune de peste 500 m în aceiași stare pentru 4 luni?

Protestatarii au mai spus că speră ca cei doi să se autosesizeze și să verifice cum se implementează proiectul, dacă sunt respectate cerințele (lățimea drumului, grosimea asfaltului, substraturi), dar și termenul de desfășurare a lucrărilor.
În cazul în care lucrările de reparație a drumului respectiv vor fi tergiversate în continuare, automobiliștii promit să iasă într-un număr mai mare și să blocheze drumul.
Vom reveni cu noi detalii.
 
 
 
 
 
 
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

2 Comments

  • Bravi baeti, speram sa fiti ascultati si luati in sama de autoritatile care trebuiau sa repareze drumurile, noi toti platim taxa la stat ca avem masini si ca folosim drumurile moldovei, da ei c’è fac pentru automobilisti?nimic.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *