Ala Mutilica și Cele șapte și nu numai, minuni ale lumii

Eu am crezut mereu în minuni. Atunci când crezi că gata, până aici a mers ostașul, te trezești cu o minune în prag.
Ce este de fapt, minunea? După vorbele lui Agârbiceanu: ,,E un lucru, o faptă, care se întîmplă peste puterile firii.” Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Iar Einstein scria că: ,,Sunt două feluri de a-ți trăi viața. Unul – de a crede că nu există miracole. Altul – de a crede că totul este un miracol.”
Nu spunem, chiar noi, că unele lucruri se petrec ca printr-o minune?
Sper că vă mai amintiți, dragii mei, de poezia lui Lucian Blaga ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”. Versurile ,,Nu ucid cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc în calea mea, în flori, în ochi, pe buze ori morminte”, vorbesc despre ceea ce noi, am pierdut ca oameni. Mila, dragostea, educația și credința. Credința în minuni. Doar minunile, la o adică, trebuie să fie prezise de proroci. Nu-i așa? Totul a devenit terestru. Casele cu două-trei etaje, petrecerile, rochiile, maşinile, excursiile, căsnicia sau starea finan- ciară pot fi minunate. La fel ca şi băutura și zacusca. Poate că ne-am pierdut capacitatea sau, mai bine zis, darul de a vedea minunile, alergînd asudaţi, după mîncare, distracție și bani.
Vreau să vă povestesc o mică istorioară, care este binevenită acum la tema dată.
,,Ana era o fetiţă de 9 ani care trăia într-un sat. Fetiţa terminase clasa a IV-a şi aflase cu bucurie că a fost admisă în clasa a V-a. Era una dintre cele mai bune şcoli din oraşul învecinat. În prima zi de şcoală, Ana a mers în grabă spre autobuz, nerăbdătoare să ajungă la şcoală. Când a ajuns, fetiţa a cerut câteva indicaţii altora elevi pentru a reuşi să ajungă în clasa sa. Pentru că Ana era îmbrăcată modest şi ştiind că este dintr-un sat mic, copiii au început să râdă de ea. În scurt timp, a venit şi profesorul şi le-a cerut tuturor să facă linişte. Profesorul le-a prezentat-o elevilor pe Ana şi le-a spus că ea le va fi colegă de acum înainte. Ora a început şi profesorul le-a cerut elevilor să fie pregătiți pentru un test de câteva minute.
El le-a cerut atunci copiilor să scrie care sunt cele şapte minuni ale lumii. Toţi copiii au început să scrie repede. Ana însă scria mult mai încet decât colegii săi. După ce toţi copiii au predat foaia, mai puţin Ana, profesorul a venit lângă fetiţă să vadă dacă s-a întâmplat ceva. “Nu-ţi face griji, Ana. Scrie ce ştii, restul elevilor au terminat atât de repede pentru că au învăţat despre ele în urmă cu două zile.” Atunci, Ana îi spune profesorului: “Mă gândeam că sunt atât de multe lucruri şi e greu să aleg doar şapte.”
Apoi i-a înmânat foaia profesorului.
Profesorul a început să citească cu voce tare răspunsurile copiilor. Majoritatea erau corecte: Marele Zid Chinezesc, Coloseumul, Marea Pira-midă din Giza, Turnul din Pisa, Taj-mahal, Grădinile suspendate din Ba- bylon şi tot aşa. Profesorul era fericit că elevii au ţinut minte tot ce i-a învăţat. A ajuns și la răspunsurile Anei. A început să citească: ,,Cele şapte minuni sunt – să poţi să vezi, să poţi să auzi, să simţi, să râzi, să gândeşti, să fii bun, să iubeşti!” Profesorul a rămas uluit, iar toată clasa a amuţit. Astăzi, o fetiţă dintr-un mic sat uitat de lume le-a reamintit care sunt cele mai importante daruri pe care fiecare dintre noi le-a primit şi care sunt adevărate minuni.”
Undeva, există o luminiță. O rază care poate îți va readuce speranța în minuni. Căci ele sunt la tot pasul. Doar e de ajuns să întinzi mâna.
Morala: ,,Trebuie să reţii că tot ceea ce se întâmplă înăuntrul tău este mult mai important decât ceea ce se întâmplă în exterior. Am descoperit ca atunci cand iubesti viata , viata te iubeste si ea la randul ei. Viata este un naufragiu, dar nu trebuie să uităm să cântam în bărcile noastre de salvare.”