Să vezi și să crezi. Expoziție inedită și cognitivă
Obiecte vechi, de mii de ani, planșe cu locurile unde au avut loc săpături arheologice… Toate acestea au pot fi văzute la Muzeul de Istorie şi Etnografie din Nisporeni, unde a fost vernisată, pe 26 aprilie, expoziția ”Patrimoniul arheologic al raionului Nisporeni: documentare, cercetare, valorificare”.
Evenimentul, realizat în colaborare cu Agenţia Naţională Arheologică, a avut loc cu prilejul Zilei internaţionale a monumentelor şi siturilor, care este marcată tradițional la 18 aprilie. ”Fiecare om cunoaște doar ceea ce vede ochiul. Eu îmi doresc ca muzeul nostru să fie un loc de educare și cunoaștere a istoriei noastre, un loc unde vizitatotii să aibă cât mai multe de văzut și de aflat”, a precizat Angela Ionel, specialist principal patrimoniu şi turism al Secţiei cultură şi turism din Nisporeni, coordonatoarea evenimentului.
Expoziţia cuprinde 15 planșe color cu imagini de pe diferite șantiere arheologice din raion, dar și obiecte care datează din diferite epoci și descoperite în urma cercetărilor arheologice efectuate de Agenția Națională Arheologică la Nisporeni. ”Important pentru arheologia raionului Nisporeni este un vârf de săgeată de tip scitic, mai rar întâlnit, care datează de 2500 ani”, a făcut o remarcă Vlad Vornic, directorul Agenției Naționale Arheologice.
Reamintim că ultimele cercetări arheologice în raionul Nisporeni au avut loc în toamna anului 2017, la Milești. Atunci au fost descoperite două așezări cu urme de locuire din prima epocă a fierului, perioada romană târzie și evul mediu timpuriu. Fuseseră descoperite și peste 20 de gropi menajere sau cu altă destinație, resturile unei locuințe de suprafață, un cuptor, o vatră în aer liber, un bogat material arheologic ce cuprindea fibule, catarame, cuțite, vârfuri de săgeți și împungătoare de bronz, fier sau os, fragmente de piepteni de os, de vase de sticlă, precum și o cantitate importantă de ceramică și resturi faunistice.
Apropo, expoziția ”Patrimoniul arheologic al raionului Nisporeni: documentare, cercetare, valorificare” va rămâne pentru totdeauna în Muzeul de Istorie și Etnografie din Nisporeni.
Lasă un răspuns