”S-au schimbat femeile noastre, nu mai sunt cele de altă dată”. De vorbă cu Zinaida Bîrzoi, secretara consiliului local Todirești

Cum e viața de azi a unei femei la sat?
Pot spune că s-a îmbunătățit cu mult în comparație cu ce era mai înainte. Mă refer la libertatea femeii. Nu mai sunt cele pe care le cunoșteam în 1986, atunci când am început să lucrez la primărie. Acum, sunt mai descătușate, mai libere, își permit și activități obștești, și să obțină o profesie.
Știu că la Todirești femeia era cândva supusă, nici nu îndrăznea să deschidă gura, chiar dacă era jignită, bruscată, neglijată, fie în familie, fie la serviciu.
Așa este. Eu, când am venit la Todirești, am văzut același tipaj al femeii: cu ciupici de cameră în picioare și cu broboadă pe cap. Doamne ferește să meargă la o nuntă sau altă petrecere cu capul gol, nemaivorbind de vreo coafură. Femeia pe atucni nu ieșea din cuvântul bărbatului, era peste măsură de supusă. Iar bărbatul ședea într-o parte, gătit, cu pălărie pe cap și nici nu se uita în partea nevestei sale. Le dansa pe la nunți pe toate femeile prezente, numai nu pe soția sa. Acum nu ai să mai vezi așa ceva. S-au schimbat femeile noastre, nu mai sunt cele de altă dată.  Deja își caută dreptatea, nu se mai lasă să fie jignite și intimidate. Asta mă bucură.
Schimbarea lor nu a dus la majorarea numărului divorțurilor?
A dus, dar nu aș spune că numărul divorțurilor e cel mai mare la Todirești. În schimb, femeile  nu mai acceptă să fie batjocorite. Pe vremuri, tăceau și răbdau. Erau femei chinuite. Răbdau fără limită. Acum – nu.
Dar din punct de vedere financiar, material, cum le este femeilor de azi?
Nu aș spune că le este mai ușor. Multe femei au plecat la muncă în străinătate. Au plecat să câștige un ban în plus.
Cândva, știu că de la Todirești plecau la muncă în străinătate mai mult bărbații, plecau la Moscova.
Acum și femeile pleacă. Majoritatea își iau cetățenia română și pleacă în Europa. Cam renunță oamenii noștri la Moscova, la Federația Rusă. Avem foarte multe femei plecate. Dar avem multe femei din Todirești care lucrează la Ungheni, la diverse întreprinderi. La noi circulă vreo trei autobuze care le duc la muncă și le aduc apoi acasă.
Dar în sat au de lucru femeile?
În afară de instituțiile bugetare – școală, grădiniță, cămin cultural – nu prea au. Doar în agricultură, dar eu consider că lucrul în câmp nu-i pentru femei. Altceva, cu părere de rău, nu există. Dar la conducere sunt, în majoritate, femei: și la casa de cultură, și la gimnaziu, și la grădiniță, și la oficiul poștal…
Numai primarul e bărbat.
Da. În schimb, avem cinci doamne consilieri din 13. Nu e rău, chiar dacă s-ar putea și mai bine. Trebuie să spun că doamnele consiliere sunt foarte active, se implică. De fapt, femeile din Todirești sunt active de felul lor.
Dumneavoastră ați lucrat o bună parte din viață, 31 de ani, secretar al consiliului local. Cum e?
Primii ani, îmi amintesc, a fost mai simplu. Acum înțeleg de ce: multe nu le cunoșteam și, cumva, treceau pe lângă mine anumite probleme ale oamenilor. Mai apoi, odată cu experiența și acumularea de noi cunoștințe, am început să mă implic mai mult. Un secretar de consiliu bun presupune și multă muncă cu oamenii. Trebuie să-i simți, să le știi problemele, năzuințele. Deja, imediat ce-mi deschide ușa un consătean, intuiesc cu ce problemă a venit. Sunt situații diferite. Dar de fiecare dată poți găsi soluția. Sunt sigură de asta. Trebuie doar să pui în prim-plan omul.  Chiar dacă nu poți să-l ajuți în acel moment, ești dator să-l asculți și să-l auzi. În funcția pe care o am, m-am străduit totdeauna să acord o atenție deosebită femeilor noastre, ca ele să iasă din găoacea lor. Le-am încurajat, le-am îmbărbătat.
De ce ar avea nevoie femeile noastre ca să fie un pic mai fericite?
Bună întrebare. În primul rând, de-ar avea salarii mai mari, sitiuația s-ar schimba foarte mult și celelalte probleme s-ar duce cumva pe planul doi. Și locuri de muncă la ele acasă. De condiții de trai nici nu mai vorbesc. Le-aș dori tărie de caracter și verticalitate. Oriunde s-ar afla, să aibă încredere în forțele proprii.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

5 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *