Un centru de educare ecologică va fi creat la Ungheni

În toamnă, la Rădenii Vechi va fi format un Centru de informare şi educaţie ecologică „Rădenii Vechi”.
Potrivit lui Boris Curoș, directorul rezervației ”Plaiul Fagului” acesta va contribui la dezvoltarea turismului. „Lansarea acestui centru va fi posibilă datorită susţinerii partenerilor din Polonia şi autorităţilor raionului Ungheni. Centrul va avea amenajată o sală pentru activități de informare și o expoziţie a speciilor de plante, insecte și animale care vieţuiesc în rezervaţie, inclusiv cele înscrise în Cartea Roșie”, a declarat dânsul pentru MOLDPRES.
Pe parcursul anului 2017 aria protejată a fost vizitată de peste două mii de turişti, deaceea și este necesară crearea unui astfel de centru la Rădenii Vechi.
Rezervația ”Plaiul Fagului” a împlinit ieri, 12 martie, 26 de ani de la fondare. Aceasta este una dintre cele mai importante laboratoare naturale de cercetări ştiinţifice în domeniul biologic, cu o componenţă floristică unică. Are o suprafaţă de peste 5600 de hectare.
Rezervaţia a fost creată ca un ecosistem de conservare şi dezvoltare a biodiversităţii, protecţie a mediului, precum şi pentru cercetări ştiinţifice. Aceasta a ajuns o platformă importantă pentru studiile în domeniu realizate de savanţii instituţiilor de profil ale Academiei de Ştiinţe şi Universităţii de Stat din Republica Moldova, precum şi pentru realizarea mai multor proiecte internaţionale.
„Plaiul Fagului” a fost creată prin hotărâre de Guvern la 12 martie 1992, ca urmare a reorganizării gospodăriei silvo-cinegetice „Pădurea Rădeni”. Până în prezent, aici au fost înregistrate circa 1500 de specii incluse în regim strict de protecţie de stat. Din anul 2013, Rezervaţia Naturală de Stat din raionul Ungheni găzduieşte festivalul internaţional „Sărbătoarea Fagului”, care a ajuns o carte de vizită a localităţii.

📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *