Un proiect de vis. Au prins gustul mișcării și al sportului
Copii mai sănătoși, mai încrezuți în forțele proprii – asta au obținut cei ce s-au implicat în proiectul ”Prin fotbal să creștem sănătoși”, inițiat, în luna septembrie de Federația Moldovenească de Fotbal.
Printre cele zece instituții preșcolare din Republica Moldova, beneficiare ale proiectului respectiv, s-a numărat și grădinița ”Guguță” din Ungheni, unica, de altfel, din raion.
Punctul final a fost pus chiar în ajunul anului nou, astfel că au fost posibile și unele totaluri.
Potrivit directoarei grădiniței, Emilia Cucuruzac, au fost implicați, per total, 70 de copii din grupele pregătitoare, inclusiv cinci copii cu cerințe educaționale speciale.
”Am observat că sportul este practicat de copii cu mare plăcere. Ei au început să se ajute între ei, îi ajută pe cei care întâmpniă anumite dificultăți în mișcare sau în efectuarea unor exerciții fizice”, a subliniat dânsa.
Timp de patru luni, aici au fost organizate 12 activități sportive și alte 12 psihoterapeutice.
S-a muncit mult, s-a format și un parteneriat frumos. Astfel, în realizarea proiectuui s-a implicat și Serviciul asistență psihopedagogică din Ungheni, în persoana Violetei Procopciuc, și Școala sportivă, în persoana lui Vitalie Barila. Au efectuat o activitate prodigioasă și organizatorul sportiv de la grădiniță, Daniela Oboroc, și psihologul Olesea Vetrici.
”Datorită activităților desfășurate, copiii au devenit mai încrezuți în sine, au început să îndrăgească mișcarea, ceea ce este foarte important în era tehnologiilor informaționale, când foarte mulți copii stau doar în fața calculatorului și uită de mișcare, uită de sport. Cu siguranță, doar părin existența unor astfel de proiecte, vom avea copii mult mai sănătoși”, a făcut o remarcă Emilia Cucuruzac. Violeta Procopciuc a adăugat, la rândul ei: ”A fost un proiect foarte util. Se văd schimbări la nivel comportamental. Copiii au devenit mai degajați, mai sociabili. De aceea îmi și doresc o continuitate a acestui proiect”.
Finalul a fost pe măsura proiectului. Pe lângă diversele jocuri sportive și cu caracter psihopedagocic, copiii au avut parte și de o supriză din partea doctorului Mihai Grosu, un bun prieten al grădiniței ”Guguță”. Dânsul le-a oferit, așa cum se obișnuiește în ajun de an nou, un coș plin cu portocale, iar Vitalie Barila a promis că, în primăvară, antrenori de la Școala Sportivă vor veni aici pentru a selecta băieței și fetițe pentru secția de fotbal.
Lasă un răspuns