Moș Petrea Braga, politicianul înțelept

În octombrie 1961, șmecherul de Nikita Hrușciov declara sus și tare, de la tribuna unui congres: „Actuala generaţie de oameni sovietici va trăi în comunism!”.
 Tata-socrul meu, Vasile Carp, avea un lot de vie tânără la Cramă, un loc plantat numai cu viță-de-vie din preajma Sipotenilor. Pedagog fiind, vara, cât era în concediu, se tot porăia în vie.
Alături era un nuc mare, rotat, cu multă umbră și aer răcoros, sub ramurile căruia oricine se simțea ca în sânul lui Dumnezeu. Via, pe la mijlocul ei, era traversată din vale la deal de o cărare veche de când satul, bătătorită de proprietarii loturilor de la Cramă.
Cum  socru-meu nu se putea hotărî: să mai dea un rând gata sau să se așeze sub nuc, iată că observă cum pe cărare la deal vine spre el moș Petrea Braga, un gospodar vestit și cu autoritate în Sipoteni, care, am înțeles eu mai târziu, scotea din el multe vorbe cu tâlc, rostul cărora, însă, puțini îl înțelegea imediat.
– Mai odihnește-te puțin, bade Petre! zise tata-socrul Vasile, care era un om foarte pozitiv, vesel și cu toți  prieten. De aceea, cred, nimeni nu-i putea refuza propunerile, mai ales dacă era vorba de o dispoziție bună.
– Hai să ne așezăm sub nuc, mai  punem țara la cale, i-a propus bărbatului.
S-au așezat, au turnat câte un păhăruț de vin (așa era norma pe atunci) dintr-o garafă păstrată cu grijă la rece de stăpân, cum numai  el știa.
Au vorbit despre una, despre alta. Între timp, moș Petrea a prins la curaj și vine cu o idee năstrușnică:
– Păi, hai ș-om  vorbi despre politică.
– Îți trebuie matale, badei, la anii ăștea, să faci politică?!
– Nu zice! Eu știu ce grăiesc, chiar dacă am luat un pahar cu vin, insistă moșul, apoi continuă: ”Măi Vasile! Tu câți ani ai?”.
– Vreo 35, bade.
– Iaca-i bine, bre! Eu am 80, iar tu 35 și hai împreună de-om construi comunismul. Bună șotie! Cine-o mai gândit-o și pe asta?!
Moș Petrea, după ce și-a spus păsul, s-a lăsat dus de gânduri numai de el știute…
Când era în chef bun, tata-socru îmi repovestea cu mare plăcere și haz acest dialog, făcând aluzie, de fiecare dată, la înțelepciunea cu care moș Petrea Braga luase în derâdere lozinca lui Hrușciov.
Socrul, Vasile Carp, era și dânsul bun umorist. Istorioare de felul celei de mai sus le spunea cu un har deosebit, nu-i era deloc străină ironia.
Și asta se întâmpla în ciuda faptului că dumnealui era învățător, iar o perioadă a fost și director al școlii de opt ani din Sipoteni și, implicit, în circumstanțele acelor vremi, era membru de partid.
Atunci am înțeles că politica e politică, partidul e cu ale lui, dar cugetul și șimțul interior al omului înțelept îndeamnă întotdeauna spre rațiune.
Despre aceasta m-am convins de nenumărae ori pe parcursul acțivității mele publice.
În iarna anului 1989, se desfășura campania electorală pentru funcția de deputat în Sovietul Suprem al URSS. În circumscripția electorală din care făcea parte și comuna Sipoteni candidau Ion Hadârcă și Grigore Eremei.
În virtutea funcției pe care o aveam atunci, deseori mergeam în câmp pentru a vedea cum le merg lucrurile muncitorilor de pe dealul mare, cum s-ar zice.
Într-o zi, mă apropii de o femee ce lega vița-de-vie. Am intrat în discuție, iar când veni vorba despre alegeri, m-am interesat pe cine crede ea că o să-l voteze lumea.
„Pe… Bârcă…, Bârcă!”, mi-a zis cu un zâmbet mândru tanti Ana. Adică, pe… Hadârcă!
Pe atunci, nu erau atâtea posturi de radio și televiziune. Informația ajungea, cu precădere, de la om la om. De aici și schimonosirea, fără rea-intenție, a numelui candidadului de către brava muncitoare, care mi-a provocat un surâs plăcut, iar undeva, în subconștient mi-a reapărut chipul înțeleptului moș Petrea Braga.
Simțea ceva poporul, ceea ce nu puteau sesiza cei de sus.
O  proaspătă manifestare  a înțelepciunii populare  a fost vizibilă și în campania electorală pentru turul doi al prezidențialelor din toamana anului 2016 . Șefii de partide și-au expus atunci „tacticile” formațiunilor pe care le reprezentau. Unii au îndemnat la boicotare, alții și-au declarat opțiunile evaziv, dar cei mai mulți au făcut-o pe taciturnul.
Pe de altă parte, am observat cum directivele șefilor de partid au fost primite cu ostilitate de către cei din teritoriu, mulți dintre care care au mers și au agitat pentru contracandidatul socialiștilor.
Dacă înțelepții satelor noastre erau indiferenți, fudulia de astăzi a alesului respectiv ne-ar fi părut doar o îngâmfare a unui băiețandru alintat, în raport cu ce putea să se întâmple, dacă avantajul lui în scrutin, față de contracandidata sa, avea să fie foarte mare.
De multe ori, nimerind în situații dificile, întreb în sinea mea: „Matale, Moș Petrea, ce zici?”.
De unde să luăm câte un moș Petrea, să-l avem la fiecare cotitură de drum pe care îl parcurgem?
De înțelepciune avem nevoie! Or, înțelepciunea este cumpătare, prudență și moderație, determinate de experiență. Cum a zis marele Leonardo da Vinci: „Înţelepciunea este fiica experienţei”.
Alexandru Lipcan