Transparența scârțâie. Și la Călărași, și la Nisporeni, și la Ungheni

Știați că gradul de implicare a cetățenilor în procesul decizional este nesemnificativ? O spun însușii reprezentanții administrației publice locale, iar constatarea a fost făcută în raportul Promo-Lex ”Monitorizarea transparenței activității administrației publice locale de nivelul II și a UTA Găgăuzia”.

Raportul respectiv a fost făcut public  pe 21 septembrie la Călărași. Deși au fost invitați reprezentanți din toate cele șase raioane ce fac parte din regiunea Centru-Sud-Vest (Ungheni, Nisporeni, Călărași, Orhei, Ialoveni, Strășeni), ca să afle din prima sursă care este situația în ceea ce privește transparența în consiliile lor raioanele, au fost prezenți doar cei din Călărași și Ungheni.
Dacă ar fi fost prezenți, ar fi aflat la ce etapă sunt și ce mai au de făcut pentru ca activitatea lor să fie mai transparentă, așa cum prevede legislația, iar conținutul paginilor web să corespundă tuturor rigorilor.
Mai este de lucru în acest domeniu. Studiind diagramele prezentate, am constat că situația e un pic mai bună la Ungheni, după care urmează Călărașiul, apoi Nisporeniul.
Asociația Promo-Lex a venit și cu recomandări pentru consiliile raionale pentru a ameliora situația.
Astfel, e necesară publicarea pe pagina web a consiliilor raionale Ungheni, Nisporeni, Călărași  a programelor de elaborare a proiectelor de decizii, cu indicarea proiectelor ce urmează a fi supuse obligatoriu consultării publice; a anunțurilor privind inițierea elaborării deciziei, privind organizarea consultării publice de către autorități, dar și a rezultatelor consultărilor publice.
E necesară de asemenea publicarea Raportului anual al autorităților publice privind transparența procesului decizional, ceea ce nu face, deocamdată, nici un consiliu raional din regiune.
Trebuie publicat și proiectul bugetului pentru inițierea consultărilor publice.
Sunt doar câteva dintre recomandările făcute.
”Vrem să facem tot posibilul ca să fie cât mai transparentă activitatea consiliilor”, a  subliniat și Mihail Gorincioi, coordonator regional Promo-Lex.
Evenimentul a fost organizat în cadrul Programului ”Democrație, Transparență și Responsabilitate”, finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltarea Internațională (USAID).
De notat că acest proces de monitorizare va dura doi ani, în perioada anilor 2017-2019, fiind elaborate și prezentate public 5 rapoarte.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *