”Poeziile sunt doar pentru cei care încă mai visează”

După ce, în primăvară, și-a lansat prima sa culegere de versuri la Chișinău, iată că acum și-a lansat-o și în satul său natal, Sipoteni.
Dumitru Rău e un tânăr de 20 de ani și-și face studiile la Universitatea de Stat din Moldova, la Facultatea Relații internaționale. Și-a întitulat cartea ”Parfum de dragoste”.
Noi nu am ezitat să-i solicităm un interviu cu această ocazie.
Cum se împacă relațiile internaționale cu romantismul din tine?
Sunt două tabere diferite. Le spun tuturor că relațiile internaționale nu au nimic în comun cu relațiile despre care scriu. Poezia este, de fapt, un domeniu unde mă refugiez după toată teoria și lucrările științifice pe care le fac la facultate.
De unde vine acest talent de a scrie?
Nu este un talent, este o abilitate mai mult. Am fost pus de multe ori în situația de a compune, iar profesorii mei de româna îmi ziceau în permanență că, pe viitor, mă văd scriitor. Probabil, nu s-au înșelat.
Spune-ne mai multe despre ”Parfum de dragoste”.
E o culegere care conține peste 160 de poeme mai mari și mai mici, de diferite stiluri, pe care le-am scris începând cu anii de liceu și până în primul an de facultate. Le-am selectat pe cele mai bune, care plac publicului. Este o carte dedicată mai mult genului feminin.
Te-a inspirat cineva anume atunci când ai scris versurile?
Da, există o persoană care mă inspiră, iar sentimentul de dragoste a fost imboldul pentru a scrie.  Dar, de fapt, dragostea despre care scriu nu se limitează doar la ea – el. De asta am și întitulat cartea ”Parfum de dragoste”, căci e parfumul care scoate dragostea din orice și pentru oricine, nu doar pentru ea. Dragostea despre care scriu nu este tristă și nici veselă. Este mai mult visătoare.
Ți-a fost greu să editezi această carte?
Din punct de vedere al scrisului – nu. Din punct de vedere financiar – un pic da. Toate cheltuielile le-am suportat eu, din resursele proprii. Am și muncit, dar și bursa mea studențească a mers spre editare.
Ce au spus prietenii, apropiații despre realizarea ta? Ce zic cititorii tăi?
Apropiații întotdeauna și-au dorit ca eu să am o carte. Eu, însă, nu. Postam poeziile mele pe blog și erau destul de citite. Aveam popularitate și nu râvneam la ceva mai sus. În ceea ce privește cititorii, sunt și dintre cei care critică, dar și dintre cei care mă susțin.
Ai simțit vreodată ce înseamnă invidia?
Invidia există, ca în orice domeniu.
Cum ai fost primit în lumea poeților?
Foarte călduros. Mulți colegi de breaslă, daca pot să zic așa, au salutat editarea acestei cărți cu  ardoare, cu mândrie. M-au invitat în cercuri de creație, la diferite întâlniri cu potențiali cititori. Am avut două lansări, la care au venit foarte mulți profesori și prieteni care citesc mult. În această perioadă, am cunoscut multe persoane din domeniu: editori, scriitori, critici.
Cum crezi, astăzi poeziile sunt citite de tineri?
Mai puțin. Mulți tineri caută romane, acțiune. Poeziile sunt doar pentru cei care încă mai visează, sunt mai romantici.
Cât timp îți ia să scrii o poezie?
Uneori, un catren îl scriu în 5-10 minute, uneori două pagini pot să le scriu în două minute. Dar depinde și cum vine muza. Uneori e mai generoasă, uneori se lasă așteptată.
Se întâmplă să revii la o poezie după un timp anume?
Îl citez aici pe Nicolae Dabija: ”Cind scriem o poezie, în primele minute suntem foarte fericiți, după jumătate de oră ni e pare că ceva am scăpat, iar după o zi ni se pare că am scris cea mai mare prostie din lume”. Tot timpul este loc pentru mai bine, sunt poezii pe care le-aș schimba, sunt poezii pe care le-am schimbat.
Ești în vacanță. Cu ce te ocupi?
Vreau să scot în toamnă un roman. Este vorba de drama unei femei și e bazat pe fapte reale. L-am terminat deja, dar situația financiară, deocamdată, nu-mi permite să-l editez.