Să ne cunoaștem olimpicii

Gata. A fost pus punctul la olimpiadele naționale la disciplinele școlare. S-a întâmplat pe 22 mai. După desfășurarea celor 20 concursuri școlare, regiunea Ungheni – Nisporeni – Călărași s-a ales cu 34 de olimpici. La 6 olimpiade nu a fost nici un câștigător.
Rezultatele tuturor concursurilor, cu excepția celui de economie, au fost publicate pe site-ul www.aee.edu.md până la data 22 mai, când a fost realizat acest material.
Cei mai mulți și cei mai buni – la limbi străine
Dintre cei 119 premianți din republică, 10 sunt din raioanele Ungheni, Nisporeni și Călărași. Astfel, la limba engleză au fost premiați trei elevi, la limba franceză – patru. Alți trei elevi au devenit învingători la limba franceză pentru clasele bilingve.
La engleză, un merituos loc III a ocupat Daniela Iamandii, elevă în clasa IX-a la Liceul ”Vasile Alecsandri”din Călărași. Cu câte o menține s-au ales Daniela Mămăligă de la gimnaziul Boldurești, Nisporeni și Veronica Condurachi de la Liceul ”Ion Creangă” din Ungheni, ambele eleve în clasa a IX-a.
La franceză, Sabrina Sinițchi, elevă în clasa IX-a la gimnaziul Buciumeni, Ungheni, s-a clasat pe locul II, iar Maria Tîmbur, elevă în clasa X-a la Liceul ”Boris Cazacu” din Nisporeni – pe locul III. Colega sa, Diana Nistreanu, elevă în clasa a XI-a, a obținut o mențiune. O altă mențiune a ajuns la liceul ”Mihail Sadoveanu” din Călărași, pentru Nicolae Sîli din clasa a X-a.
Elevii Liceului ”Vasile Alecsandri” din Ungheni s-au remarcat, în mod special, la olimpiada de limba franceză pentru clasele bilingve. Pe locul I s-au clasat Smaranda Țăruș din clasa a XI-a și Mădălina Vizitiu din clasa a XII-a. Mădălina Beșliu din clasa a X-a a obținut o mențiune.
Și la limba și literatura română succesele sunt frumoase
Dintre cei 40 de premianți din republică 5 sunt din Ungheni, Nisporeni și Călărași. Astfel, Anastasia Gavriliță, elevă în clasa a X-a la liceul ”Mihail Sadoveanu” din Călărași s-a clasat pe locul II, iar Mihaela Colibă de la Liceul ”Vasile Alecsandri” din Ungheni – pe locul III. Câte o mențiune s-a îndreptat către trei elevii din clasa a IX-a: Vlad Ulinici-Adam de la gimnaziul Zberoaia, Nisporeni, Maria Toma de la gimnaziul Elada, Măcărești, Ungheni și Mihaela Jacota de la Liceul ”Vasile Alecsandri” din Călărași.
Doar trei
La olimpiada la informatică doar trei elevi din regiune se regăsesc printre premianți. Toți trei au obținut câte o mențiune. Aceștia sunt: Nicu Buliga (clasa X-a) și Inga Trifan (clasa XI-a) de la Liceul ”Boris Cazacu” din Nisporeni; Cristian Ciobanu (XII-a) de la liceul ”Vasile Alecsandri” din Ungheni.
Și la olimpiada la educație fizică sunt trei premianți. Dumitru Moșneagul, elev în clasa a XII-a la Liceul ”Gheorghe Asachi” din Ungheni, s-a clasat pe locul I, iar Igor Mazîlu, elev în clasa a IX-a la Gimnaziul ”Ion Vatamanu” din Pîrlița, Ungheni, a obținut o mențiune. Tot cu o mențiune a revenit acasă Ionela Deleanu, elevă în clasa a IX-a la Liceul ”Prometeu” din Grozești, Nisporeni.
Opt premii la patru discipline
Câte doi învingători au fost la concursurile naționale la matematică, biologie, geografie, limba și literatura română (alolingvi).
Iată cine-s:
Matematica: Vasile Enachi, clasa XII-a, Liceul ”Mihai Eminescu” Ungheni (locul III); Tamara Tataru, clasa IX-a, Liceul ”Mihail Sadoveanu” Călărași (mențiune).
Biologia: Cristina Morcov, clasa XI-a, Liceul ”Vasile Alecsandri” Ungheni (locul III) și Corina Bîrzoi, clasa IX-a de la același liceu (mențiune).
Geografie: Cristofor Pendus, clasa XI-a, Liceul ”Vasile Alecsandri” Ungheni (locul II) și Ludmila Valeanu, clasa IX-a, Gimnaziul ”Mihai Eminescu” Nisporeni (mențiune).
Limba și literatura română (alolingvi): Anastasia Luca, clasa IX-a, Liceul ”Mihail Sadoveanu” din Călărași (locul II) și Liliana Ciomschi, clasa IX-a, Liceul ”Alexandr Pușkin” din Ungheni (mențiune).
Câte unul
Câte un singur premiant a fost înregistrat la concursurile de limba și literatura rusă (școala națională), fizică, chimie – toți de la Liceul ”Vasile Alecsandri” din Ungheni. Este vorba de Ion Canțâru din clasa XII-a, care a obținut locul III la limba și literatura rusă, și Marcel Ursu, elev în clasa a IX-a, care a obțiunut câte o mențiune la fizică și chimie.
La limba și literatura rusă, pentru elevii cu predare în rusă Olga Zmievschi, elevă în clasa a X-a la Liceul ”Alexandr Pușkin” din Ungheni s-a clasat pe locul II.
Reamintim că olimpiada la istorie din acest an s-a încheiat cu patru premii. Rezultatele au fost publicate în ”Expresul” din 19 mai.
În concluzie
Cele mai multe premii din regiune au venit la Ungheni: 11 mențiuni, 2 locuri de I, 3 locuri de II și 4 locuri de III. Urmează Nisporeniul cu 7 mențiuni și câte un loc II și III. Raionul Călărași a reușit să obțină 4 mențiuni, 2 locuri de II și un loc III.
Știați că?
Cea mai longevivă olimpiadă este la… matematică? Anul acesta, concursul a ajuns la ediția 61. Urmează chimia cu 54 de ediții, fizica și la biologia cu câte 53 de ediții. Olimpiada la geografie a avut loc pentru a 48-a oară.
Două concursuri au fost jubiliare. Olimpiada la informatică a ajuns la ediția a 30-a, iar la  ecologie – la ediția a 20-a.
Cea mai tânără olimpiadă este cea la știință și inginerie ”Mold SEF”, care s-a desfășurat în acest an pentru a cincea oară.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *