Apa și treuca

La începutul acestei săptămâni, ne-a telefonat o cititoare fidelă. Era foarte supărată și indignată, pentru că a crescut considerabil prețul la apa potabilă. ”Hoții! Oare nu le este rușine? Ce salarii au? Își bat joc de oamenii simpli. De ce nu majorează salariile? De ce nu majorează pensiile? Se gândesc numai la ei!”, a început.
În zădar tot încercam s-o întrerup, ca să-i explic situația, să-i spun că prețurile la apa potabilă și  salariile sunt lucruri absolut diferite.
Oamenii nu mai vor să audă explicații. Nu mai cred în ele și asta e cel mai grav. Oamenii au pierdut încrederea în toți și în toate. Niciodată nu a mai fost o situație atât de gravă ca acum.
Indiferent ce ar face cei din capul mesei, nu mai sunt credibili. Toți, dar absolut toți, în percepția poporului, sunt hoți, sunt profitori, sunt trădători.
Și ce mai promisiuni le-au făcut cei de sus! Și la alegerile locale, și la cele parlamentare, și chiar la cele prezidențiale.
Cum să-l mai crezi pe unul care a tot sărit din partid în partid, de fiecare dată ridicându-și în slăvi șeful? Ieri era bun cel cu secera și ciocanul, apoi cel cu stejarul, iar azi cel cu trandafirii. Cine va urma? Oare nu vom scăpa niciodată de aceste cozi de topor?
Și atunci, cum să creadă omul necăjit, chinuit, cu griji multe, o coadă de topor? Cum s-o creadă, spuneți-mi vă rog?
Știți ce i-am zis, în cele din urmă, acelei femei supărate? Că noi suntem de vină. Că noi i-am ales pe toți și tare ne-am mai bucurat când au venit la putere. Că noi suntem cei care ne temem să ieșim în public și să-i punem la respect. Că nouă ne place să stăm cu capul plecat. Tare ne mai place! Că ”Miorița” ar trebui să devină imnul nostru național!
Doar să ne plângem de milă suntem în stare. Atât. Iar al alegeri din nou ieșim fericiți și din nou  călcăm pe aceleași greble. Adică, tot pe aceștia îi votăm. Ei ne mint frumos, iar noi ne prefacem că îi credem. De ce? Ca să-i facem fericiți pe ei? Ca să ne batem joc și mai mult de noi înșine?
Nu știu.
Atât de frumos a spus-o Eminescu, acum zeci și zeci de ani în urmă: ”alte măști, aceleași fețe”. Păi iată, nouă ne plac măștile. Iar cei care au gustat odată din putere, nu mai vor să fie oameni. Le e bine să se transforme în niște măști fără suflet, fără rușine și obraz.
Dar să revin la apa potabilă din Ungheni. Știu și înțeleg că prețul ei trebuia majorat. În caz contrar, ne-am fi putut trezi cu toții, într-o bună zi, fără apă. Și atunci, să fi văzut veselie. Știu, dar mi-i greu și mi-i silă să le explic și altora.
Pentru că nu mai vreau să apăr, fie și indirect, niște măști.
Apropo, ni se promite că vor fi majorate prețurile la apă și canalizare și în celelalte localități. Pur și simplu, Ungheniul a avut norocul să fie primul. Vor crește prețurile și la celelalte servicii, căci altfel nu se poate.
Mai greu e cu salariile și pensiile. De ce să crească, dacă e liniște și pace în țară?
Vrei să trăiești bine? Rețeta e simplă: lipește-te de un partid, începe a debita prostii și minciuni și… treuca e a ta.
Sau să pleci din țară. Altă soluție nu există.