Așa cum am apucat de la părinți și bunei?

Se pare că Dumnezeu ne-a făcut un semn: ”Stop, ajunge să vă bateți joc de amintirea celor ce au trecut la cele veșnice!”.
Se pare, însă, că lumea nu l-a prea înțeles.
Cum să nu-ți iei cămășile, fețele de masă, adidașii și cămășile de noapte subsuoară și să mergi la cimitir pentru a le oferi vecinilor de morminte, neamurilor de tot felul? Cum să nu bei măcar un păhărel de vin prin cimitir? Cum să nu guști o sarmală? Sau o coadă de scrumbie?
Nu am nimic împotriva Paștelui Blajinilor. Dimpotrivă, cred că e un obicei extraordinar, cu o  încărcătură spirituală deosebită. Doar că la noi, așa cum se întâmplă cu toate ideile și începuturile bune, a fost transformat într-o parodie.
De la o lumânare aprinsă și o rugăciune la mormintele celor dispăruți s-a ajuns la grătare și prezentări de modă.
Slavă Domnului că tot mai multă lume începe a-și da seama unde am ajuns și că ne cotilim în întuneric. Totuși, sunt mult prea puțini față de cei care încep pregătirile pentru cimitir mai ceva decât pentru Paște și Crăciun luate la un loc.
Acolo, la cimitir, au loc adevărate întâlniri cu absolvenții. Acolo, la cimitir, au loc adevărat zile de naștere, cu cadouri scumpe. Și cam toți uită, la ce au venit.
Tare-mi place fraza: ”Așa am apucat de la părinți și bunei”. Da cum, Doamne mă iartă, nu ați apucat de la părinți și bunei corectitudinea, hărnicia, modestia, credința adevărată?  Dacă ați fi apucat felul lor de a-și pomeni morții, cimitirele noastre nu s-ar fi transformat în scene în aer liber, unde, peste câteva minute, toți uită la ce au venit. Auzi vorbindu-se despre orice și oricine, numai nu despre cei ce au fost cândva pe acest pământ. Repede am împins pomana, ca să scăpăm de ea și să ne luăm de-o grijă.
Mă întreb cum de oare trăiesc bine, fără un paște al Blajinilor, zeci de popoare și cum de cimitirele lor, fătă Paștele Blajinilor, sunt mereu curate, iar le morminte – flori vii în permanență? Probabil, tocmai pentru că nu au un paște al Blajinilor, ci au memorie, bun simț și credință.
O fi având sau nu dreptate eu, dar cred că am ajuns la acest haos prin cimitire și datorită bisericii. Mult prea puțină atenție acordă o bună parte din clerici spiritualității, bogăției interioare a fiecărui enoriaș.
Nu au timp? Nu au posibilități? Nu au voință?
Nu știu ce nu au, dar, vorba președintelui Timofti, ar trebui să aibă.
Păcat că bisericile rămân tot mai pustii. Și de ce se agită clericii și tot vor biserici noi, dacă cele existente sunt pustii? De ce nu se gândesc cum să readucă omul în biserică, cum să-l facă să se gândească mai mult la suflet?
Noroc de fraza: ”Așa am apucat de la părinți și bunei”. Dacă nu ar mai fi vreun botez, cununie sau înmormântare, probabil multe dintre biserici s-ar închide.
Nu critic, ci vreau foarte mult ca preoții noștri să fie cu adevărat, și în vorbe, dar mai ales, în fapte, slujitori ai Domnului și să-și păstorească enoriașii așa cum au făcut-o predecesorii lor. Adică, așa cum ar fi trebuit să apuce de la părinți și bunei.