Reflecții pe marginea monografiei despre satul Măgurele

Un lucru deosebit de necesar şi important realizează lucrătorii Editurii Draghiştea din Chişinău. Serialul de cărţi Localităţile Republicii Moldova şi nenumărate monografii ale unor sate aparte constituie o bogăţie spirituală care deocamdată e folosită numai parţial cu randamentul lor potenţial în localităţile respective, cu deosebire – în şcolile, gimnaziile şi liceele din localităţile despre care sunt cărţile în cauză. Ar fi minunat ca în fiecare instituţie de învăţământ cărţile acestea să fie citite, studiate, discutate în vederea unei educaţii corecte şi chiar exemplare a copiilor şi adolescenţilor.
Cartea Satul Măgurele de pe Valea Culişoarei, autor Ion POPA-PĂDURE, un fiu demn al localităţii, aduce la cunoştinţa cititorului o informaţie concretă, interesantă, foarte preţioasă pentru doritorii de a se informa din surse “vii” şi a conştientiza adevărul neîndoielnic despre vechea şi pururi noua localitate ungheneană. De fapt, nu numai despre aceasta, deoarece autorul ei a avut fericita inspiraţie de a-i invita să colaboreze cu el pe doi savanți bine școliți în domeniile istoric și lingvistic: Gheorghe Maxian adresează cititorilor apelul: Să ne cunoaștem strămoșii și istoria!, iar Vlad Ciubucciu i-a servit lui Ion Popa-Pădure drept consultant științific. Un cercetător al istorie s. Măgurele este și Victor Ladaniuc, autor al unui eseu publicat în volumul 8 al serialului enciclopedic Localitățile Republicii Moldova.
LATINA PROVINE DE LA LIMBA ROMÂNĂ?
Informaţiile vehiculate de primul învăţat numit aici se referă la trecutul îndepărtat al meleagului nostru, deosebit de cutezătoare fiind două idei – “e incorectă afirmaţia că limba latină a dat naştere limbii române” şi “limba românească e mama celei latineşti” (p. 4). E de dorit ca ele să fie discutate pe larg, cu argumente probante, la nivelul savanţilor de cel mai înalt prestigiu şi abia după ce se vor încetăţeni temeinic în întreaga filologie naţională să-şi găsească locul în cărţi de popularizare a achiziţiilor ştiinţifice extraordinare. Nu e rău că şi cititorii unei cărţi despre o localitate ungheneană află că există opiniile citate de Gheorghe Maxian. Îi dorim savantului să obţină cuvenita răspândire – încetăţenirea acesteia în mediul fertil al Academiei Române şi al celei din Republica Moldova, iar pe elevii din Măgurele, şi din alte localităţi, îi îndemnăm să citească toate îndemnurile temerarului coordinator ştiinţific, deoarece merită atenţie.
MĂGURELE ARE ÎNSCRIŞI PE RĂBOJ 14.000 DE ANI?
Apoi şi prefaţa, datorată autorului, Ion Popa-Pădure, e o sinceră destăinuire a dragostei Domniei Sale pentru satul natal şi oamenii lui. Copiii, dar şi adulţii satului, chiar şi cei din toate satele vecine au a afla multe lucruri noi, interesante, extreme de folositoare din istoria de 14.000 de ani a Măgurelelor. Noi, personal, punem mare preţ pe informaţiile de ordin arheologic, ţinând de epoca statului dac timpuriu, apoi şi de cea a Marelui Regat Dacia. Afirmaţiile dlui Ion Popa-Pădure sunt bine întemeiate pe descoperirile efectuate de savanţi cunoscuţi, ca Ion Hâncu.
Ion Popa-Pădure a cercetat enciclopedii şi arhive, ca să poată stabili că Măgurenii, numiţi mai apoi Măgurele, datează de pe la 29 iunie 1661, de pe timpul celei de-a doua domnii a voievodului Ştefaniţă Lupu, fecior al lui Vasile Lupu.
Autorul cărţii a procedat înţelept inserând un fragment din harta Moldovei alcătuită de Dimitrie Cantermir pentru lucrarea „Descrierea Moldovei”. Elevii au a înţelege că satul lor şi, în genere, partea aceasta de Moldovă istorică a făcut parte din judeţul Iaşi şi, prin urmare, străbunii lor şi ai noştri au fost români get-beget. Utilitatea monografiei Satul Măgurele de pe Valea Culişoarei se vădeşte şi în conştientizarea de către cititorii ei a adevărului că predecesorii noştri au făcut parte din Statul Român, au vorbit limba română, în formarea de pe acum a capacităţii lor de a nu crede insinuările de tot felul că noi am fi altă naţiune decât cea română şi am vorbi o altă limbă decât măreaţa şi viguroasa limbă română.
De mare folos sunt informaţiile autorului din compartimentul Mutări şi strămutări, a cărui lectură ne convinge de străduinţa comuniştilor de a scoate din conştiinţa noastră ideea de judeţ, înlocuind judeţele prin raioane.
Începând cu textul Câteva creionări la portretul satului, compartimentele cărţii conţin o suită întreagă de informaţii concrete, bine verificate prin referinţe la arhive, la istoria vie a Măgurelelor şi a localităţilor din împrejurimi. Autorul citează copios cifre de familii, bărbaţi, femei, copii. Dl Ion Popa-Pădure înşiră nume reale de învăţători, studenţi, oameni de vază ai satului.
LUGUBRE VIBRAŢII ISTORICE
Cu interes citim compartimentele despre toponimica satului, a unor sectoare aparte ale moşiei Măgurelelor. Contemplăm tabele, fotografii cu oameni şi cu privelişti ale satului şi – esenţial! – cu referinţe concrete la istoria şi prezentul Măgurelelor. Autorul aruncă o lumină limpede asupra atrocităţilor regimului comunist de ocupaţie, asupra foametei organizate de Stalin şi de staliniştii locali în scopul de a extermina populaţia românească şi a aduce pe locurile noastre ruşii, ucrainenii şi alte seminţii străine, asupra impozitelor exagerat de mari, a căror neachitare se solda cu închisoare. În Moldova istorică au fost multe cazuri de secetă, dar oamenii au găsit ieşiri din situaţiile complicate. În 1946-1947, însă, ţăranilor li s-a confiscate ultimul bob de cereale, li s-au măturat podurile şi hambarele, încât au fost predestinaţi pierzaniei. Un singur citat ar fi de ajuns pentru a ne da seama de gravitatea stării de fapt: „…în republică au fost înregistraţi 213.000 de bolnavi de distrofie, dintre care copii până la 4 ani – 39.000, de la 4 la 14 ani – 33.000…”, iar „din cauza situaţiei create în republică creştea criminalitatea – banditismul, furturile, omorurile” (p. 126).
CE-I MOLDOVA ŞI CE-I BASARABIA?
Ion Popa-Pădure nu lasă fără atenţie nici tema arhiactuală „Falsificatorii istoriei şi ai adevărului”. Cinovnicii ruşi porneau de la tratatul semnat de Dimitrie Cantemir din 1711, care a fost unul „de supuşenie”, prevăzând în chip duşmănos că Moldova “se va supune întotdeauna poruncilor noastre (ale ruşilor – I.C.) şi ne va sluji cu slujbă credincioasă şi cinstită” (p. 127).
Pentru a fi convingător în dezvăluirea fărădelegilor ruşilor pe teritoriul Moldovei, autorul cărţii citează afirmaţii concrete din Ion Neculce (p. 128), fapte strigătoare la cer, ca acela că Rusia imperial a extins denumirea Basarabia, care era „doar teritoriul ce a aparţinut în trecut Basarabilor, pe litoralul de nord al Mării Negre”, pe tot teritoriul dintre Nistru şi Prut, „pentru a ocupa întreg acest spaţiu”, faptul în cauză prezentându- i pe guvernanţii ruşi drept „mincinoşi de talie internaţională”, mai ales că în 1939 ei au fixat în Pactul Ribbentrop-Molotov că Basarabia „este populată în majoritate de ucraineni” (p. 128).
MĂGURELELE – DE AZI ŞI DE IERI
De la o pagină la alta Ion Popa-Pădure vorbeşte clar şi convingător despre locaşurile sfinte din Măgurele, despre represiunile staliniste, despre reforma agrară sovietică, ale cărei consecinţe le suportăm până în prezent, de vreme ce „în sat funcţionează numai două magazine şi nici o baie” (p. 144).
Spre sfârşitul monografiei  autorul prezintă succint intelectualitatea Măgurelelor, inclusive distinşi savanţi şi oameni de cultură descendenţi din măgureleni: Vasile Badiu, Constantin Andriuţă, Larisa Coşciug, Maria Coşciug, Efim şi Daniela Tarlapan, Elena Roşca (Focşa), Lara Cezara, Andrei Pădure şi alţii, compartimentele respective fiind condimentate cu fotografii, texte poetice, caracterizări succinte, inspirate. Copiii şi adolescenţii măgureleni, citind monografia domnului Ion Popa-Pădure, pot afla întreaga istorie a localităţii lor de baştină, pot conştientiza greutăţile şi ororile suportate de bunicii şi străbunicii noştri, dar şi realizările unor contemporani, ca Efim Tarlapan şi Constantin Andriuţă.
* * *
Or, toate acestea se pot întâmpla, mai ales, dacă primăria satului, şcoala, biblioteca şi alte instituţii se vor ocupa serios, cu dragoste şi dăruire de popularizarea monografiei prezentate aici oarecum fugitiv şi lacunar.
Acelaşi lucru se cere spus despre conducerea şi intelectualitatea tuturor satelor care beneficiază de atari cărţi. Învăţătorii, profesorii, bibliotecarii, dar şi părinţii şi bunicii copiilor pot duce la capăt un act de cultură de reală şi eficientă valoare, să continue cu succes începutul pus de autorii monografiilor consecrate localităţilor noastre.
Ion CIOCANU,
doctor habilitat în filologie