Ce folos e că ai primărie, dacă răspunsul la toate întrebările e același: nu sunt bani
La ora actuală, în Republica Moldova activează ilegal peste 200 de primării, inclusiv în regiunea noastră, Ungheni-Nisporeni-Călărași – peste o treime.
Declarația îi aparține lui Ion Harea, șeful Oficiului Teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat și a fost făcută pentru ”Expresul” săptămâna trecută. Dânsul a explicat și de ce: ”Conform legii, primăriile pot fi constituite doar în localități cu o populație mai mare de 1500 de persoane, fiind capabile să-și asigure activitatea bugetar-financiară”.
Potrivit oficialului, în raioanele Ungheni, Nisporeni, Călărași, practic fiecare a treia primărie gestionează localități cu o populație de 1000-1200.
”Dacă luăm în calcul și asigurarea activității bugetar-financiare, e fiasco”, a mai spus Ion Harea. Dânsul susține că, în actualele condiții, nu există primării care să-și asigure această activitate. Nu-s.
”De vină ar putea fi și politica bugetar-fiscală din Republica Moldova, care nu-i permite nici unei primării să-și acumuleze venituri. Să nu uităm, însă, de numărul tot mai mic de cetățeni, de dezvoltarea economică a localităților și, implicit, baza impozabilă”, a explicat, după care a oferit și soluția: ”Dacă ar fi comasate 2-3 primării la un loc, atunci ar apărea alte posibilități. În plus, și cadrele ar fi mai de calitate”.
Totuși, lumea nu-și dorește această reformă, oamenii își doresc primărie în satul lor, i-am replicat. ”Ce folos e că ai primărie, dacă răspunsul la toate întrebările e unul și același: nu sunt bani. Nu are ce căuta cetățeanul la primărie. Serviciile trebuie să ajungă al cetățean. Este imposibil să mai tolerăm situația actuală”, a urmat imediat răspunsul.
Partidul primarului trebuie să fie satul
Ion Harea s-a referit și la un alt aspect: politizarea excesivă a administrației publice locale. Una-două, și primarul, în loc să elaboreze idei de proiect, să atragă investiții în localitate prin diverse proiecte, fuge ba la un ministru, ba la altul după ajutor. ”Bine, te va ajuta o dată, dar a doua oară – nu știu dacă vei mai primi ajutor, căci acel ministru mai are mulți alde tine în republică”, a făcut dânsul o remarcă, după care a accentuat: ”Lucrurile acestea trebuie eliminate, ca să nu decidă politicul”.
Ion Harea a recunoscut că nu-i înțelege pe acei primari care, atunci când văd că partidul care l-a propulsat și l-a susținut se îneacă, repede fug sub umbrela altuia. ”Declară-te independent, lumea te va înțelege că partidul te-a trădat sau tu te-ai dezamăgit în el. Spune-le: oameni buni, eu nu-s cu nici un partid, dar voi munci pentru sat. Eu cred că partidul primarului trebuie să fie satul”, a mai spus dânsul.
4 Comments
Vreau sa comentez ca o jurnalita de la ziarul vostru a comentat ca ungheneii se „niorlaie”..am vrea o explicatie de la reprezentanta voastra!!!
Daca doriti va publik si numele jurnalistei!!! ste o subaltena „aprinsa” de tot!!!!
Jurnalista „voastra” a spus ca oamenii sunt lenesi si soferii ca platesc 3000 lei perntru drumuri tre sa taca din gura,fiindca lumea de la sate isi fac drumurile lor si nu „niorlaie” pe FB. Halal de asa reprezentante!!!
Cer scuze pentru aritmetica!!! M-am innervat pe asa „fetze a Ungheniului”!