În primăvară, un nou Incubator de Afaceri? Deja la Călărași!

Călărășeni, îndrăzniți! În scurt timp, cei ce visează la propria afacere vor avea șansa să beneficieze de numeroase facilități, dar și de condiții bune de activitate. Asta, pentru că se preconizează deschiderea oficială a Incubatorului de Afaceri din Călărași.
Secția Economie a Consiliului raional deja a anunțat că are loc înscrierea potențialilor rezidenți, iar primele zece cereri deja au fost depuse.
”Sperăm că, până în aprilie, atunci când se preconizează deschiderea oficială a Incubatorului, numărul cererilor să crească până la 25- 30”, a declarat Evgheni Tihonov, șeful interimar al Secției Economie.
Incubatorul de Afaceri din Călărași își va avea sediul în fosta clădire a Liceului ”Mihail Sadoveanu”, mai la deal de Primăria Călărași. Lucrările de reparație și renovare sunt aici în toi. Toate cele patru etaje ale edificiului, cu o suprafață totală de 2000 mii de metri pătrați, vor fi oferite rezidenților.
Potrivit lui Evgheni Tihonov, sunt așteptați la Incubator tineri antreprenori, cei ce și-au creat recent o afacere sau sunt pe cale de a o iniția. Incubatorul le va oferi toate condițiile necesare la început de cale. ”Rezidenții vor beneficia de spaţii, contra unui preț redus, vor beneficia și de consultanţă permanentă, dar şi de ajutor în dezvoltarea afacerii lor”, a precizat oficialul călărășean.
Cum devii beneficiar al Incubatorului de Afaceri din Călărași? Simplu!
”Completezi formularul de aplicare, care poate fi descărcat de pe site-ul Consiliului raional sau solicitat direct de la Secția Economie. Este vorba de o descriere succintă a afacerii, a ideilor de afaceri, dar și de alte detalii referitoare la afacere”, a explicat Evgheni Tihonov.
Ulterior, comitetul de evaluare va examina fiecare formular de aplicare, pentru a vedea dacă solicitantul întrunește criteriile minime pentru a fi acceptat ca să-și desfășoare activitatea în Incubatorul de afaceri din Călărași.
Reamintim că, începând cu luna noiembrie 2014, funcționează un Incubator de Afaceri la Nisporeni, care găzduiește, în prezent, 32 de rezidenți și este considerat unul dintre cele mai bune din republica Moldova. La Ungheni, de mai bine de 15 ani funcționează o Casă a Antreprenoriatului.
De notat că Incubatorul de Afaceri din Călărași se va deschide grație Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), în parteneriat cu Consiliul raional Călărași și Ministerul Economiei, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *