Zice lumea la cireadă

Se spune că oamenii au trăit, la început, în mici comunități locale. Apoi, mai tîrziu – în triburi, unde toți se înrudeau între ei.
Am citit cîndva, că în Noua Guinee, dacă doi oameni se întîlnesc întîmplător într-o pădure, stau ore în șir de vorbă, ca să-și găsească strămoșii comuni. Și, dacă nu-i găsesc, trebuie să se omoare unul pe altul. Așa e la ei.
Dar aici, la noi, nu reprezentăm nimic unii pentru alții. Fiecare e pe cont propriu. Fiecare e cu grijile și nevoile lui. Și așteptăm un cocostîrc să ne salveze de gîngănii. Așteptăm…
”Se spune că, după ce Dumnezeu a făcut lumea, aşa cum o știm noi, se uita la oameni să-i vadă dacă sînt mulţumiţi cu darurile pe care le-au primit, dacă le folosesc așa cum trebuie sau nu.
A văzut odată că insectele cele mai mici, gîngăniile, unele mai mari, altele aproape nevăzute, mai mult îl supărau pe om. S-a gîndit să le adune şi să facă altceva cu ele. Le-a adunat într-o lădiţă, le-a încuiat şi, văzînd un călător pe nume Alexie, l-a întrebat unde merge? ”Către mare, Doamne”, răspunse călătorul.
”Fă bine Alexie, ia lădiţa asta plină cu gîngănii. Să n-o deschizi, ci s-o arunci în mare aşa cum este”. Alexie a luat lădiţa, dar cînd a ajuns la malul mării, din curiozitate, nemaiputînd răbda, a deschis-o.
Gîngăniile s-au risipit cu iuţeala gîndului în toate direcţiile printre ierburi, nisip, pietre, prin crăpăturile lemnelor şi ale pomilor, prin apă. Alexie a intrat în panică atunci şi a încercat din răsputeri să le adune, dar nu a reuşit. De atunci, pămîntul e plin de gîngănii. Drept pedeapsă pentru Alexie, acesta a fost transformat de Dumnezeu în cocostîrc, astfel că şi-n ziua de azi el mai caută şi scormonește după gîngăniile risipite pe pămînt”.
Zice lumea la cireadă că ne așteaptă vremuri grele. Că nu vom primi salariile la timp și că poate nici nu le vom primi.
Asta o înțeleg. Nu pot înțelege alta. Ce să facem noi, cei ce trăim doar din salarii și nu avem de unde fura sau lua mită? Stau și mă gîndesc uneori: oare cît îi trebuie unui om să fure ca să se oprească? Hoții cei mari îi pedepses pe hoții cei mici. Trăim o epocă, în care hoţii sînt cinstiţi, iar cei cinstiţi sînt trataţi ca nişte hoţi. Dar, mai ales, te dă jos definiția din DEX. Hoțul –  persoană ageră, isteață.
”Doi hoţi fură aduşi la curtea regelui pentru a-şi primi pedeapsa după ce au fost prinşi asupra faptului. Unul furase o vită din şopronul unui om bogat, iar altul, pătrunzînd în casa unui om sărac, furase o traistă mică cu mălai. Cel care furase vita fu pedepsit să primească 20 de lovituri de bici, iar cel care furase mălaiul fu pedepsit să primească 100 de lovituri de bici.
După ce-şi primiră fiecare loviturile, cel care furase vita se îndreptă spre casa lui, dar cel care furase mălaiul mai zăbovi, fiindcă el voia să intre la rege și să afle de ce i s-a făcut nedreptatea. Căci, după mintea lui, furînd de o sută de ori mai puţin ca valoare decît celălalt, primise o pedeapsă de cinci ori mai mare.
Regele l-a primit cu îngăduinţă şi i-a spus: ”Da, omule, să ştii că aici, la curte, nu dau pedepsele după cum îmi vine mie, ci după dreptate”. ”Păi, ce dreptate e asta, Măria Ta, că eu am luat o biată mînă de mălai”. Urmă răspunsul: ”Am pus oamenii mei să cerceteze şi iată ce am aflat: cel care a furat vita a luat-o de la un om bogat, care nu ştie ce e lipsa. Din 100 de vaci nici n-ar fi simţit că-i lipseşte una. Dar tu, omule, ai furat traista cu mălai a unor oameni amărîţi, era singura lor mîncare şi tu ai luat-o! Primul mult a luat, dar se consideră puţin, iar tu puţin ai luat, dar se consideră mult”.
Iată așa, dragă cititorule, numai în povești cei ce fură își primesc pedeapsa. Pe cînd în viață…
Morala: Este greu de eliminat hoţia prin lege, n-a reuşit nici Ţepeş, deşi avea o constituţie foarte ascuţită. Viața este un vis pentru un înţelept, un joc pentru un prost, o comedie pentru un bogat, o tragedie pentru cei săraci.
Ala Mutilica