Încă o duminică pentru părinți ce se vor conștienți
Ce înseamnă pneumonie ascunsă? Cum reacționăm în caz de febră care nu scade la copii? Cînd administrăm antibiotice celor mici și cînd nu e cazul? Întrebări peste întrebări, pe care și le-a pus, la vremea sa, orice părinte.
Se pare că părinții din Nisporeni au, acum, mare noroc. Duminică, 31 iulie, le-a venit în ospeție medicul neonatolog-pediatru Mihai Stratulat de la Institutul Mamei și Copilului.
”Cel mai bun sfat privind tratamentul copiilor pe care l-am primit noi, părinții, de la domnul doctor a fost să avem răbdare cu cei mici și să nu ne panicăm în caz de boală”, ne-a spus Natalia Luncaș-Ionel, una dintre inițiatoarele campaniei de informare. Dînsa a mai afirmat că, în acea zi, doctorul a spart multe mituri despre creșterea și îngrijirea copiilor. ”Mai pe scurt, am asistat la o lecție de sănătate foarte utilă”, a concluzionat.
Chiar dacă participarea la acea lecție de sănătate a fost contra plată, la eveniment au venit și părinții cu micuții lor, dar și bunici. Interesul a fost mare, iar cei prezenți începuseră să-și facă și notițe, ca niște elevi disciplinați. Mulți dintre bunici au recunoscut că au aflat ceea ce nu au știut pe vremea cînd copii lor erau mici și se îmbolnăveau. De acum înainte, vor fi ști cum să procedeze măcar cu nepoții.
După ce a ascultat of-urile, întrebările și temerile părinților privind copilașii lor, doctorul a răspuns cu răbdare și chiar a consultat cîțiva copilași. Ulterior, profitînd de ocazie că a ajuns la Nisporeni, Mihai Stratulat a vizitat și secția de pediatrie a Spitalului raional.
În cadrul aceluiași eveniment, s-a discutat și despre violență, despre abuzuri fizice, psihice și sexuale asupra copiilor. Cu o prezentare în acest sens a venit un invitat mai special – hipopotamul Dodo, prietenul copiilor abuzați fizic și sexual.
Să nu credeți că este vorba de un animal viu. Nu, hipopotamul reprezintă mascota Centrului Național pentru Prevenirea Abuzului față de Copii. Iar reprezentantul acestuia a fost Elena Nofit, specialist PR și comunicare. Dînsa a vorbit despre unele cazuri grave de abuz sexual al copiilor, îndemnînd asistența să anunțe Centrul pe care-l reprezintă atunci cînd sînt martori ai abuzurilor asupra copiilor.
De notat că evenimentul de duminică a fost al doilea la număr, fiind organizat în cadrul campaniei ”Sînt părinte conștient”. Anterior, la Nisporeni s-a aflat jurnalista Nata Albot.
”Lecția de maternitate” a Natei Albot, povestită în cadrul campaniei ”SÎNT PĂRINTE CONȘTIENT” a ajuns pe prima pagină a ziarului regional ”Expresul”, partener al campaniei.
Mulțumim reporteriței Ina Landa pentru prezență și o relatare atît de delicată.
Dacă vreți să citiți întreg articolul, cumpărați ziarul ”Expresul” de la poștăriță sau la orice oficiu poștal din Ungheni, Nisporeni și Călărași. Ori, cel mai ușor, perfectați un abonament lunar, care costă doar 9 lei și primiți, în fiecare vineri ”Expresul” acasă.
Mulțumim, ”Expresul”.
Luncaș-Ionel
Următorul eveniment va avea loc pe 21 august. În acea zi, la Nisporeni sînt așteptate Adriana Boroș, psiholog specializat pe relația părinte-copil, și Anastasia Popescu, fondatoarea proiectului ”Mămica alăptează”.
Intrarea va fi contra plată, iar costul unui bilet va rămîne neschimbat – 45 de lei.
Banii colectați de la vînzarea biletelor vor ajunge la familii cu copii, care au nevoie de sprijin financiar.
Lasă un răspuns