Cum se debilizează o țară

Se ia o localitate. Se aduce un primar bogat. Extrem de bogat. Cu milioane și chiar miliarde ce au venit din mari hoții, scheme și fraude bancare.
Imediat ce vine un asemenea specimen la primărie, organizează cîteva concerte de răsunet. Cu un Lev Leșcenko, cu un Nikolai Baskov, cu un Filip Kirkorov – pentru mulțimea, care nu a mai văzut în viața sa nimic altceva decît concerte cu un Leșcenko, Baskov sau Kirkorov pe la televizor.
Cînd colo, îi văd vii! Și nici nu trebuie să cumpere bilete! Ies artiștii în scenă și, la vederea lor, începe isteria în masă. Lacrimi de bucurie, lacrimi de fericire. Și închinăciuni în fața celui ce i-a adus.
Mai contează pe banii cui? Și de unde are individul bani?
Urmează o nouă etapă. Aruncarea de oase flămînzilor. Ia colea, niște daruri, niște pîine mai ieftioară, niște bănuți cu anumite ocazii. Și iar începe isteria în masă. Cine pînă la el a mai făcut așa ceva? Și din nou nu mai contează nici pe banii cui și nici de unde-s banii.
Ca să se asigure că debilizarea s-a produs irevocabil, se mai repară niște trotuare, se mai pun niște becuri pe la stîlpi, se mai amenajează un parc. ”Doamne!”, strigă mulțimea isterizată de-a binelea. Cu ochii spre cer aclamează: ”El e tatăl nostru!”. Nu contează că e un hoț ordinar. Nu contează că a furat miliarde, sărăcind poporul și țara.
Experimentul a reușit! Un oraș întreg e le pămînt din punct de vedere moral. Nu mai există nimic sfînt. Există o turmă, mînată cu dibăcie de sforari cu adevărat talentați. Ce să facă aici omul cu rațiune? Să strige? Să țipe? Să plîngă? Să bată alarma?
Cine îl aude?
Acum urmează experimentul doi.
Se ia o țară. De fapt, unii afirmă că nu e țară. Ei bine, se ia un teritoriu cu o populație sărăcită pînă la limită. Se pune laba pe tot ce mișcă, se anihilează opoziția, se cumpără deputați, miniștri,  primari, președinți de raioane.
Apoi, începe ofensiva. Peste popor pogoară Salvatorul. Vine cu daruri pentru mămicile ce aduc pe lume bebeluși. Să știe ele și cei care vor crește mari cine a fost primul lor binefăcător! Apoi încep să se construiască, ba ici, ba colo, terenuri de joacă. Pentru început, vor fi 40.
Vă imaginați: 40 de parcuri de joacă pentru copii, dotate cu echipamente de ultimă generaţie, moderne şi foarte sigure, așa cum sîntem asigurați.
Mare bucurie-n țară! Ce mai contează din banii cui și de unde-s banii?
E abia începutul. Experimentul continuă.  Trebuie să ne mai așteptăm la concerte grandioase, cu artiști peste artiști, toate gratis. Trebuie să ne mai așteptăm și la daruri pentru bătrîni. Cum să-i lăsăm într-o parte, mai ales, că după cum evoluează lucrurile, anume ei vor fi, se pare, masa critică de votanți. Să ne așteptăm și la deschiderea unor magazine pentru săraci. Lumea disperată trebuie și debilizată. Altfel nu se poate.
Mai aruncăm cîte un os, mai organizăm cîte un concert … Și iar cîte un os, ca să înțeleagă tot omul cine-i dorește binele și să nu să se mai întrebe vreunul mai arțăgos: ”Da de unde-s banii? Unde-i miliardul?” .
Nu va înțelege de vorbă bună, la dubă cu el!