FOTO | Unghenenii – invitați speciali la zilele orașului lituanian Joniskis
Din 2013 a devenit tradiție ca delegații din orașul Ungheni, formate din reprezentanții autorității publice locale și tineri talentați, să participe la zilele orașului Joniskis din Lituania. Anul acesta, orașul a împlinit vîrsta frumoasă de 400 de ani de la prima atestare istorică. Pentru a marca această dată istorică, Primăria orașului Joniskis a decis să întărească relațiile de înfrățire cu orașul Ungheni prin semnarea unui nou acord de colaborare conform căruia părțile se obligă să promoveze și să dezvolte parteneriate în domeniul culturii, educației, sportului, artei, turismului, socio-economic și să asigure schimb de experiențe între tinerii celor două orașe, informează ungheni.md .
Acordul a fost semnat de către primarul orașului Joniskis, GediminasČepulis și viceprimarul orașului Ungheni, Cristofor Codreanu, la data de 2 iulie, în toiul sărbătorii dedicate zilelor orașului. „Orașul Ungheni este cel mai tînăr frate al orașului nostru, și mă bucur enorm că într-un termen foarte scurt, de numai trei ani, am reușit să stabilim așa relații strînse de colaborare. Pentru noi, ziua de 2 iulie a căpătat o semnificație dublă – împlinirea a 400 de ani de la constituirea orașului nostru și fortificarea relațiilor de colaborare cu orașul Ungheni”, a declarat primarul GediminasČepulis.
După semnarea acordului, oficialii au făcut schimb de cadouri. Sărbătoarea a continuat cu mare fast, iar tinerii dansatori de la Ansamblul de dansuri populare „Struguraș” i-au delectat pe lituanieni și invitații lor cu dansurile moldovenești pline de artistism, azart și carismă. Alături de ungheneni, de frumoasa sărbătoare s-au bucurat și delegațiile din Lituania, Letonia, Germania, Suedia, Estonia, Austria, Polonia.
În cadrul acestei călătorii, unghenenii au avut deosebita onoare de a participa la Festivalul Vișinilor, un festival inedit ce duce faima orașului Joniskis în toată lumea. Ai noștri au făcut cunoștință cu istoria și tradițiile orașului și s-au bucurat de primirea călduroasă a gazdei.
Lasă un răspuns