Totul și toate pentru medici
Sînt uniți și reprezintă un tot întreg nu doar la nevoie, ci și în zile de sărbătoare. Este vorba despre medici. Despre toți cei ce muncesc în medicina de urgență, în cea primară, spitalicească, cît și în domeniul sănătate publică din raionul Nisporeni. Pe 17 iunie, au venit cu toții la Centrul de cultură și tineret ”Luceafărul”, pentru a sărbători ziua lor profesională.
Cuvinte de recunoștință, flori, diplome – de toate au avut parte în acea zi. I-au felicitat cu ocazia Zilei lucrătorului medical și al farmacistului și președintele raionului, și conducătorii instituțiilor medicale din raion. Fiecare și-a lăudat colectivul în care lucrează și a accentuat importanța domeniului din care face parte. ”Tradițional, de ziua profesională, sistemul de sănătate din raion venea cu o trecere în revistă a realizărilor. Noi, însă, astăzi, nu o vom face, dar vrem să vă asigurăm că sistemul de sănătate face față tuturor provocărilor ce țin de sănătatea omului”, a declarat Lidia Crăciun, director interimar al Spitalului raional Nisporeni.
”Sînteți un exemplu demn de urmat pentru alte raioane, prin faptul că ați putut să vă mobilizați, să vă uniți și să marcați această sărbătoare toți împreună”, li s-a adresat celor prezenți Oleg Belbas, directorul Agenției Teritoriale Vest a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, îndemnîndu-i să zîmbească cît mai mult, or zîmbetul, vorba dînsului, diminuează circa 30 la sută din patologiile existente.
Cu flori și cuvinte de laudă pentru sistemul de sănătate nisporenean a venit și ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca. Totodată, dînsul a dat asigurări că proiectul privind eficiența energetică a blocului chirurgical de la Nisporeni, în valoare de 25 milioane de lei, va fi dus la bun sfîrșit. De acest fapt, va avea grijă și el, căci proiectul a fost început pe vremea cînd Vasile Bîtca era președinte al raionului Nisporeni.
Sărbătoarea a culminat cu un concert de zile mari, susținut de trupa ”Bravissimo” de la Chișinău.
Lasă un răspuns