Esențial | Omuleții cu trandafiri pe spate

Doamne, ce noroc pe capul primarilor, mai ales al celor transfugi! Imediat ce și-au schimbat culoarea, s-au schimbat și lucrurile în satele lor. În bine, cum altfel? Se vede că ghindele erau de vină.
Ghindele din stejarul sub care stăteau și le înfulecau.
Iată că a venit o nouă eră. Era trandafirilor. Omuleți cu scurte albastre și trandafiri pe spate au năpădit peste satele noastre în ajun de Paște. Să-i învețe pe primarii îndopați cu ghinde cum să gospodărească. Se vede că pînă acum nu i-a dus capul pe aceștia din urmă să dea cu var vreo troiță sau vreun monument din centrul satului. Nici să adune gunoiul de pe ulițe nu i-a dus capul. Au venit cei cu trandafirii și i-au luminat.
Eu m-aș bucura foarte mult, dacă cei cu trandafirii pe spate ar veni în fiecare sat cu cîte un CAMAZ de puieți de trandafiri. Ar veni fără camere de luat vederi sau aparate de fotografiat după ei, i-ar oferi cu drag și necondiționat localnicilor, pentru a-i planta în locurile publice. Iată așa ar înflori Moldova!
Cu datul cu var și mătura în mînă nu mai mergem înainte. E o publicitate de doi bani, menită să mai spele ceva creieri. Atît.
Cu toții știm că, dacă mănînci și tot mănînci miere, chiar dacă e foarte folositoare, la un moment dat ți se întoarce de ea.
Nu știu cît de folositori sînt trandafirii de pe spatele unor omuleți, dar cu siguranță ți se întoarce cînd vezi la tot pasul că numai ei fac și fac, și tot fac. Dacă nu ai trandafiri pe spate, nu mai ești om.
Și nu te duce capul la nimic. Și ai putea avea mari probleme, dacă te rățoiești.
Mai zilele trecute, m-am întîlnit cu un omulean dintre aceștia, cu trandafiri pe spate și, din păcate, fără prea multă materie cenușie în cap. Să vedeți cît orgoliu i-am citi în ochi. Și… în loc de trandafiri, am văzut doar țepi. Dezgustătoare imagine. O spun cu toată sinceritatea.
Azi, am văzut eu acești țepi, mîiine îi vor vedea mai mulți, iar poimîine – toată lumea. Și atunci nu îi va mai putea salva pe acești omuleți toți trandafirii din lume.
Păcat că asemenea flori aristocratice au ajuns pe spatele unor nimicuri. Păcat că și oameni de valoare au ajuns să se îndoaie sub greutatea trandafirilor aceștia și să se teamă de țepii lor ca dracul de tămîie.
Se vede că istoria noastră recentă nu ne-a învățat nimic. Vă mai amintiți cum mărșăluiau victorios prin sate omuleți cu secera și ciocanul în mînă? Se părea că vor fi veșnici. Numai ei lucrau și tot lucra. Apoi au apărut omuleții în verde cu stejari pe spate. Doamne, ce mulți mai erau, de ți se înverzea totul în fața ochilor. Acum, iată că și-au schimbat haina în albastru. Și iarăși îs mulți de ți se întunecă în fața ochilor. Credeți că vor avea un viitor mai frumos? Nu. Istoria nu iartă. Iar omuleții – aceiași omuleți, care alaltăieri erau cu secera și ciocanul, ieri – cu stejarul, iar azi – cu trandafirul – vor trebui, într-un final, să dea socoteală pentru faptele lor.